Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Documente şi publicaţii Articole de teologie și spiritualitate Interviuri, reportaje
3
2
1
Interviuri, reportaje
Interviuri, reportaje

Interviuri, reportaje (1)


1. Pentru Preasfinţia Voastră, ce înseamnă să fiţi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria?

În primul rând înseamnă o responsabilitate, pe care în cei trei ani şi jumătate de episcopat am început să o conştientizez din ce în ce mai mult, mai mult decât la începutul acestei slujiri.

Pe de altă parte înseamnă o şansă, o mână de ajutor pe care mi-a întins-o Dumnezeu şi o mare cinste, pentru că nu este puţin lucru să ai responsabilitatea de episcop al Bisericii Ortodoxe Române, la care nu mă aşteptam, dar pentru care îi sunt recunoscător Bunului Dumnezeu.

Apoi înseamnă şi o pricină de bucurie, mai ales când ne aflăm în faţa Sfântului Altar, sau atunci când ne ajută Dumnezeu să avem câte o realizare frumoasă, în ciuda condiţiilor speciale şi de multe ori limitate în care ne desfăşurăm activitatea, ca instituţie.

Şi de multe ori a însemnat şi o greutate mai mică, sau mai mare, am putea spune o cruce, pe care am încercat să o depăşim cu răbdare, încrezători în bunătatea şi în ajutorul lui Dumnezeu şi fiind conştienţi că într-o astfel de lucrare este nevoie de multă răbdare şi că nu poţi aştepta rezultate spectaculoase într-un timp scurt.

2. Care sunt valenţele culturale şi sociale ale B.O.R. din Ungaria?

Deşi, după cum probabil că ştiţi, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria este mai mică între eparhiile surori ale Patriarhiei Române, dar şi între cultele creştine tradiţionale din Ungaria, unde prezenţa ortodoxă este în general o prezenţă simbolică, putem totuşi afirma că Episcopia noastră este în acelaşi timp o purtătoare şi o cultivatoare de valori culturale, pe lângă partea spirituală de care se ocupă cu predilecţie.

În sensul întrebării Dumneavostră trebuie să menţionăm faptul că după slujbele religioase, la multe dintre parohiile noastre au loc şi manifestări culturale, mai ales în legătură cu hramurile bisericilor. La aceste adevărate momente de sărbătoare, de multe ori au participat coruri bisericeşti din România, sau alte formaţii culturale, care au oferit credincioşilor români din Ungaria programe culturale, în general axate pe tradiţii populare româneşti. Aceste manifestari au transmis tuturor clipe de bucurie şi de zidire sufletească, care şi-au adus contribuţia lor la menţinerea identităţii naţionale şi spirituale a credinicioşilor noştri.

Tot la acest capitol menţionăm Festivalul de promovare şi păstrare a tradiţiilor populare româneşti intitulat La obârşii, la izvor”, organizat la nivel de Episcopie, cu participarea credincioşilor din majoritatea parohiilor noastre, realizat cu sprijinul unor Centre Culturale din diferite judeţe din România (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Arad) şi care a ajuns la cea de a treia ediţie.

La domeniul culturii bisericeşti am putea menţiona şi vizita unor formaţii corale de excepţie din România, precum este grupul psaltic «Katharsis» al Episcopiei Caransebeşului, care însoţit de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, au participat la mai multe hramuri ale parohiilor noastre, dar au oferit şi frumoase concerte de colinde pe scena Centrului Cultural din cadrul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, sau programe culturale la Institutul Cultural Român din Budapesta. Amintim aici şi comemorarea poetului Mihai Eminescu, făcută în mod exemplar la parohia Apateu, din Bihorul Unguresc, ajunsă la cea de a XII-a ediţie, unde atât la biserică, cât şi la Căminul Cultural, în data de 15 ianuarie au loc anual manifestări deosebite, cu participarea unor formaţii culturale şi a unor şcoli din România, dar şi un concurs de poezie pe versurile lui Eminescu, ajuns la cea de a 5-a ediţie şi la care participă elevi de la diferite şcoli româneşti din Ungaria.

Acestea ar fi câteva repere care atestă manifestări culturale desfăşurate în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Cât priveşte partea socială, trebuie să aducem şi aici ca argument explicativ puţinătatea resurselor noastre, atât din punct de vedere uman, cât şi material. Totuşi, am observat că şi în acest domeniu se pot realiza lucruri frumose şi aş vrea să evidenţiez aici în special activitatea unor tineri ortodocşi din Micherechi, care au creat o legătură apropiată cu Casa Copilului din Salonta, oferindu-le copiilor care trăiesc în acest aşezământ social atât un sprijin material, cât şi multă afectivitate. Astfel, în prima Duminică din luna iunie, cu sprijinul părinţilor lor, al Primăriei şi al cadrelor didactice de la Şcoala Generală, i-au adus la Micherechi pe toţi copiii de la Casa Copilului din Salonta, oferindu-le acestora o zi de neuitat, prin prezenţa lor la Sfânta Liturghie şi prin toate celelalte programe pregătite special pentru copii pe parcursul întregii zile.

Tot tinerii din Micherechi au obişnuit ca în perioada Postului Crăciunului să facă o colectă de diferite obiecte (îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării pentru copii, fructe şi dulciuri), pe care le-au împărţit ulterior unor credincioşi mai săraci de la diferite parohii din România (Macea, Covăsânţ, Pâncota, Bocsig, Gurbediu şi Tulca).

3. Cum poate fi sprijinită din România comunitatea românilor din Ungaria?

Activităţile evocate anterior sunt bune exemple în ceea ce priveşte sprijinul pe care România şi diferite instituţii din România le pot oferi pentru comunitatea românească din Ungaria. Este vorba în primul rând şi de un sprijin material, indispensabil, fără de care toate activităţile pe care Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria le-ar putea desfăşura, sunt mult diminuate. Dar acesta se realizează mult mai greu, ţinând cont de faptul că şi în România oamenii se confruntă cu foarte multe probleme şi dificultăţi. Apoi este vorba de un sprijin concret, prin aportul adus de anumite persoane din România, care să îşi ofere timpul, priceperea şi dragostea lor pentru românii din Ungaria. De pildă, un dirijor de coruri bisericeşti credem că ar putea fi un sprijin important în educarea şi sprijinul tinerilor elevi români din Ungaria, în acest sens având deja exemplul unui cor care încă fiinţează la românii din Ungaria, numit «Pro Muzica», şi care împlineşte anul acesta 20 de ani de la înfiinţare. Dar în această privinţă suntem deja pe cale să concretizăm un proiect.

În general, cred că orice implicare prin participarea la evenimente ale românilor din Ungaria, sau prin relaţii reciproce cu membrii acestei comunităţi, poate să contribuie mult la redescoperirea şi redefinirea identităţii şi valorilor acestor bravi români care trăiesc în Ungaria.

4. Ce ne puteţi spune despre structurile de stat dedicate comunităţii românilor din Ungaria?(Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria şi Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria)?

Acestea sunt două dintre instituţiile principale ale comunităţii româneşti din Ungaria, una fiind mai veche, adică Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, înfiinţată în urmă cu aproximativ 60 de ani (în 1948) şi prin contribuţia unor preoţi ortodocşi români ai comunităţii, iar cealaltă înfiinţată de aproape două decenii (în urma alegerilor minoritare din 1994), ca instituţie reprezentativă pentru orice minoritate etnică din Ungaria în raportul ei cu Statul.

Fiecare dintre cele două instituţii are câte o publicaţie a sa, de numele UCRU se leagă săptămânalul numit „Foaia românească” (iniţial „Foaia noastră”) şi care este de aceeaşi vârstă cu instituţia pe care o reprezintă, iar AŢRU are publicaţia numită „Cronica”, care la început apărea o dată pe lună şi acum este tipărită săptămânal.

Am putea să spunem că sunt în acelaşi timp şi două instituţii oarecum concurente în ceea ce priveşte influenţa pe care au dorit mereu să o aibă în rândul comunităţii, fiecare cu specificul ei. Din UCRU, condusă de Domnul Doctor Ioan Ciotea, fac parte în general intelectuali ai comunităţii, cu preocupări culturale, dar şi cu o tendinţă mai critică asupra realităţii şi cu obiective mai pronunţat româneşti, înscriindu-se oarecum într-o zonă a opoziţiei, dar fără a avea o reprezentare politică la nivelul Budapestei, iar AŢRU, condusă actualmente de Domnul Preşedinte Traian Cresta, este instituţia oficială a Statului, care a reflectat mult mai fidel politica Statului în privinţa minorităţii române, fără însă a fi lipsită şi de valori la nivel indidual.

Fiind şi mult mai consistent susţinută din punct de vedere finaciar, conducerea AŢRU a reprezentat de-a lungul vremii un obiectiv de atins, cu scopul de a avea astfel mai multe posibilităţi în intervenţia concretă în sânul comunităţii româneşti din Ungaria.


5. Cum credeți că ar primi românii din Ungaria acordarea cetățeniei române (ca măsură de reciprocitate)?


 

Din câte am putut observa de-a lungul vremii la această comunitate, nu cred că ar fi direct interesată de o astfel de perspectivă. Deşi în ultimii ani, după schimbările politice care au survenit în cele două State, au existat mai mulţi tineri care au studiat în România şi care astfel au avut posibilitatea să cunoască mult mai bine limba română, calităţile Neamului Românesc şi frumuseţile României, probabil că nu sunt foarte mulţi membri ai comunităţii româneşti din Ungaria doritori de a-şi schimba domiciliul, pentru a trăi şi a lucra pe viitor în România. Să nu uităm, încă o dată, că numeric, această comunitate este foarte redusă. Aşadar, interesul pentru o astfel de ofertă, aceea de a dobândi şi cetăţenia română, cu scopul de a se stabili ulterior în România, probabil că este în general mai redus. Şi totuşi, trebuie să precizăm aici şi faptul că, mai nou, tot mai mulţi dintre tinerii intelectuali români din Ungaria, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, ar fi bucuroşi să poată dobândi şi cetăţenia română, pe lângă cea maghiară, primită la naştere, urmând ca astfel să aibe două cetăţenii. Iar această dorinţă a lor este şi mai întemeiată, după hotărârea Ungariei de a acorda cetăţenia maghiară şi maghiarilor care trăiesc în afara graniţelor ei, pe bază de reciprocitate.


6. Poate fi oprită asimilarea completă a românilor din Ungaria?


Da, probabil că da. Oricum, acest fenomen nu a atins cote radicale şi identitatea românească, fie ea şi sub formă primară, în anumite cazuri, considerăm că s-a păstrat încă în sufletele multor români trăitori între graniţele acestei ţări, pe care au considerat-o patria mamă, fără a nega însă caracteristicile specifice Neamului Românesc, pe care şi ei le-au moştenit.

În sensul afirmaţiei de mai sus cred că vine şi integrarea ambelor State în Uniunea Europeană, care a făcut ca în scurtă vreme să nu mai vorbim practic de graniţe fizice între cele două ţări. Relaţiile din ultimii ani cu românii din România, cred că au contribuit foarte mult la redescoperirea valorilor spirituale româneşti şi la întărirea legăturilor fireşti între membrii unui popor cu aceleaşi rădăcini. Nu trebuie să uităm că există încă rudenii de sânge ale unor români din Ungaria, care s-au născut şi trăiesc în România. Şi în acest sens, continuarea relaţiilor între românii de o parte şi de alta a graniţelor nu poate să fie decât benefică în stoparea fenomenului pe care l-aţi menţionat.


7. Cum comentați că Biserica Greco-Catolică de Hajdúdorog numără peste un milion de enoriași, aproape toți de etnie maghiară?

Probabil că întrebarea Dumneavostră are legătură cu fenomenul pe care l-aţi evocat în întrebarea anterioară. Mai întâi însă trebuie să precizăm că, din informaţiile pe care le deţinem, numărul credincioşilor greco-catolici care aparţin de Episcopia Greco-Catolică de Hajdúdorog este mult mai redus decât cel pe care l-aţi comunicat, el fiind undeva în jurul valorii de 300.000 de credincioşi.

Se ştie din paginile Istoriei Bisericii Ortodoxe Române că Greco-Catolicismul a fost nu doar o aripă a Bisericii Romano-Catolice, ci şi o metodă de a atrage la alte confesiuni pe credincioşii ortodocşi. Probabil că în sensul acesta şi o parte dintre foştii credincioşi ortodocşi români de altă dată de pe teritoriul Ungariei au trecut la acest cult. Există încă urme ale identităţii româneşti la aceşti credincioşi. Au fost şi cazuri, foarte puţine, e drept, de tineri care mergând pe firul istoriei sau mai degrabă al simţului lor lăuntric, au redescoperit România şi Biserica Ortodoxă Română, în sânul căreia s-au reîntors.

Şi deşi au fost şi momente mai delicate în istoricul relaţiilor recente între ortodocşii români şi greco-catolicii maghiari, totuşi trebuie să precizăm că în Ungaria nu s-au întâlnit nici pe departe fenomene asemănătoare celor din România, după schimbarea regimului comunist, cu revendicări de imobile şi conflicte. Iar actualul Episcop greco-catolic de Hajdúdorog, Kocsis Fülöp, care a făcut noviciatul în mânăstirea belgiană de la Chevtogne, este foarte deschis pentru bune relaţii cu Biserica Ortodoxă.


8. Ce înseamnă să fii etnic român în Ungaria?

Cred că înseamnă în primul rând să faci parte din această comunitate românească din Ungaria, care are trimiteri mai vechi în istorie, adică să te fi născut în sânul ei, deşi o parte dintre soţii sau soţiile românilor de azi din Ungaria provin din România. Adică fenomenul convieţuirii, sau al adaptării a fost posibil şi a fost aplicat cu succes şi în interiorul acestei comunităţi. Şi totuşi, a existat şi cred că mai există încă o mentalitate specială a membrilor acestei comunităţi, un fel de conştiinţă de grup, care îi distinge probabil de cei veniţi din România. Şi aici cred că trebuie să vedem în primul rând instinctul de autoapărare faţă de greutăţile pe care le-au avut de întâmpinat de-a lungul timpului şi probabil şi faptul că s-au simţit de multe ori abandonaţi în vâltoarea vremii. Dar pe de altă parte, probabil că este şi o consecinţă firească a faptului că s-au născut şi au trăit în condiţiile date, pe care şi le-au asumat. În fond cred că ei pot constitui un element foarte serios de legătură şi de mai bună înţelegere între cele două popoare, român şi maghiar.


8. Aveți răspunsuri la întrebări pe care n-am avut inspirația să le pun?

 

 

Nu cred că am astfel de răspunsuri. Sper că am reuşit să redau cititorilor revistei Dumneavoastră o imagine simbolică asupra a ceea ce înseamnă astăzi comunitatea românească din Ungaria, despre care nădăjduiesc că va avea viitor şi pentru a o cunoaşte mai bine îi îndemnăm pe toţi cei doritori să se angajeze la un mic efort de cunoaştere, care nici măcar nu presupune cheltuieli substanţiale, ţinând cont de apropierea Oradiei faţă de majoritatea localităţilor din Ungaria în care trăiesc aceşti români şi care se află de-a lungul graniţei dintre România şi Ungaria. Suntem încredinţaţi că vor avea de aflat lucruri interesante şi că se vor folosi reciproc.


* Interviu acordat de PS Episcop Siluan, Domnului Mircea Popa Papiu, Redactorul-şef al revistei „Caietele Oradiei”.

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)