Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Anunțuri
3
2
1
Anunţuri

 

TE DEUM în Catedrala Patriarhală şi în bisericile din Patriarhia Română

 la aniversarea Unirii Principatelor Române

Miercuri, 24 ianuarie 2018, se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei care a ales domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată miercuri, 24 ianuarie 2018, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.

După Sfânta Liturghie, începând cu ora 10.00, va fi oficiată slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.

Totodată, în ziua de 24 ianuarie 2018, ierarhii şi preoţii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor, iar la sfârșitul slujbei, la toate bisericile, vor fi trase clopotele timp de un minut.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2018

           

A mărturisit credința creştină în timpul prigoanei comuniste

- scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu -

Am aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice, în 23 ianuarie 2018, a doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu.

Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.

După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.

În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oțel Petrescu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi întristaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Slujbe de pomenire pentru

poetul național Mihai Eminescu, la 168 de ani de la naștere

La împlinirea a 168 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu, luni, 15 ianuarie 2018, va fi oficiată o slujbă de pomenire la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Începând de la orele 08.00, în capela Cimitirului Bellu va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi care slujesc în cimitirele din Bucureşti, urmată de slujba Parastasului la mormântul poetului, la orele 10.00.

La finalul slujbei de pomenire, la mormântul poetului Mihai Eminescu va fi depusă o coroană de flori din partea Bisericii Ortodoxe Române.

          La orele 10.30, în Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, se va săvârşi slujba Parastasului pentru cinstirea memoriei sale.

Sectorul cultural și comunicaţii media

al Arhiepiscopiei Bucureștilor

 

 

 

PASTORALA PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL

LA NAŞTEREA DOMNULUI 2017

Bucurie mare că S-a născut Mântuitorul

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,

PREACUCERNICULUI CLER ŞI

DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, PACE ŞI BUCURIE

DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Luca 2, 10-11)

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Rostul sau scopul zămislirii şi naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, ca om din Fecioara Maria, prin lucrarea Duhului Sfânt, este mântuirea lumii. De aceea, îngerul vesteşte păstorilor de la Betleem „bucurie mare, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”. Deci, de la îngeri a învăţat Biserica să numească Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos.

În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt ce înseamnă cuvintele mântuire şi Mântuitor, potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

În Vechiul Testament, cuvântul mântuire (în ebraică yesa) are mai multe înţelesuri. Se referă la eliberarea din robie, vindecarea de o boală, izbăvirea de un pericol sau de duşmani. În majoritatea cazurilor, Dumnezeu este autorul mântuirii. El a eliberat pe evrei din robia Egiptului şi apoi din robia Babilonului. El i-a izbăvit pe sărac şi pe nevoiaş când aceştia nu au avut pe nimeni să-i ajute. Aşadar, a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L cunoaşte pe El ca un Dumnezeu Care mântuieşte (cf. Osea 3, 14), astfel încât în Vechiul Testament cuvintele Mântuitor şi Dumnezeu au acelaşi înţeles, mai ales în marele eveniment de eliberare mântuitoare a evreilor din robia Egiptului (cf. Ieşire 12, 4 şi 14, 31). În traducerea greacă a Vechiului Testament (Septuaginta), cuvântul mântuire (sótéria) poate avea înţelesul de eliberare, dar şi de răscumpărare. Dumnezeu este marele răscumpărător al lui Israel. În scrierile profetului Isaia, mântuirea implică şi un trimis, Mesia – Robul lui Dumnezeu, un Salvator, care nu este totuşi diferit sau despărțit de Dumnezeu Însuşi. El singur este Mântuitorul poporului Său (cf. Isaia 43, 11 şi 45, 21). În imnul din Isaia 49, 1-6, prin Mesia Dumnezeu realizează mântuirea tuturor popoarelor[1]. Astfel, Vechiul Testament a pregătit venirea în lume a lui Mesia-Hristos ca Mântuitor al lumii.

Însă, în Noul Testament, mântuirea înseamnă îndeosebi izbăvirea sau eliberarea moral-spirituală de păcat şi dobândirea vieţii veşnice, prin credinţa în Iisus Hristos şi prin împlinirea poruncilor Lui, ca viaţă nouă dăruită creștinilor prin harul Sfântului Botez.

Totodată, în Noul Testament se precizează că mântuirea se află în Persoana şi în toată lucrarea lui Iisus Hristos, dar mai ales în jertfa Sa de pe Cruce şi în Învierea Sa din morţi. Astfel, Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat dăruieşte celor care cred în El şi se botează în numele Preasfintei Treimi iertarea păcatelor, înfierea prin har şi arvuna învierii şi a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12; 3, 17; 6, 5). Numele lui Iisus (în ebraică „Ieshoua”) a fost vestit de înger mai întâi Fecioarei Maria (cf. Luca 1, 31), iar apoi dreptului Iosif şi înseamnă „Dumnezeu mântuieşte” (cf. Matei 1, 21)[2].

Potrivit Noului Testament, Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru mântuirea lumii (cf. Ioan 3, 17; 1 Ioan 4, 14), El a venit să mântuiască pe cei pierduţi (cf. Matei 18, 11; Luca 9, 55; Ioan 12, 47; 1 Timotei 1, 15), El Şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră (cf. Matei 20, 28; Galateni 1, 4; 2, 20; 1 Timotei 2, 6); Iisus Hristos poate mântui pe cei ce vin la El (cf. Luca 23, 42-43; Ioan 10, 9 şi 28; Evrei 7, 25).

Mântuirea este eliberare sau izbăvire de păcat (cf. Matei 1, 21; Fapte 3, 26; Tit 2, 14: Evrei 9, 26; 1 Ioan 3, 5), eliberare de puterea întunericului (cf. Coloseni 1, 31), izbăvire de puterea diavolului (cf. Evrei 2, 14-15; 1 Ioan 3, 8), izbăvire de robia stricăciunii (cf. Romani 8, 20-21) şi izbăvire de moartea veşnică (cf. Ioan 3, 16-17; 8, 51; 10, 28; 11, 26).

Sfinţiţii slujitori ai Bisericii cheamă pe oameni la mântuire (cf. Luca 1, 77; 1 Corinteni 15, 1-2), ei vestesc calea spre mântuire (cf. Fapte 16, 17), ei suferă pentru ca cei aleşi să primească mântuirea (cf. 2 Corinteni 1, 6; 2 Timotei 2, 10), ei sunt mireasma lui Hristos între cei mântuiţi (cf. 2 Corinteni 2, 15). Predicarea cuvântului lui Dumnezeu este o lucrare necesară pentru mântuire (Romani 10, 13-15). Mărturisirea lui Hristos este necesară pentru mântuire (cf. Romani 10, 9-10). Botezul ca „naştere din nou” este necesar pentru mântuire (cf. Ioan 3, 5; şi 1 Petru 3, 21). Timpul prezent este timpul mântuirii (cf. 2 Corinteni 6, 2). Mântuirea se dobândeşte prin credinţa în Hristos (cf. Marcu 16, 16; Ioan 3, 15-17) şi prin fapte bune (cf. Iacob 2, 14-18)[3].

Urmând învăţăturii Sfintei Scripturi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au arătat că mântuirea dăruită de Hristos oamenilor nu înseamnă numai iertarea păcatelor, ca urmare a pocăinţei şi a credinţei lor în El, ci înseamnă şi dobândirea înfierii prin harul Sfântului Botez şi a îndumnezeirii prin sfinţenie. Ei au rezumat această învăţătură prin cuvintele: „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină dumnezeu după har”, adică să dobândească sfinţenia sau asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt, viaţa veşnică şi slava veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi. Iar această lucrare de mântuire, adică de îndreptare, răscumpărare, înfiere şi sfinţire, se realizează în timpul vieţii omului pe pământ prin harul Preasfântului Duh în Biserica lui Hristos. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: „ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia dacă nu ne folosim de ea ca să o câştigăm pe cea viitoare?”[4]. Iar Sfântul Serafim de Sarov (†1833) spunea că rostul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt. Cum? Prin pocăinţă sinceră, credinţă dreaptă, rugăciune stăruitoare şi fapte ale iubirii smerite şi milostive.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Mântuirea ca unire a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice, este darul exclusiv al iubirii milostive a lui Dumnezeu faţă de oameni, însă acest dar trebuie căutat sau cerut şi cultivat permanent în timpul vieţii omului pe pământ. Aşadar, dobândirea mântuirii sau a vieţii veşnice prin harul lui Dumnezeu este o luptă duhovnicească, deoarece viaţa creștinului, pe lângă multe bucurii duhovniceşti, este presărată şi cu ispite, necazuri, suferinţe şi primejdii de moarte. Însă, temelia biruinţei celor ce luptă duhovniceşte pentru a dobândi mântuirea este legătura lor vie cu Hristos Mântuitorul, adică iubirea faţă de El exprimată prin rugăciune şi prin viaţă duhovnicească sfântă. În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel exclamă: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: «Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere». Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, care este în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 35-39).

De unde avea Sfântul Pavel această iubire jertfelnică mai tare decât teama de suferinţă şi de moarte? Din comuniunea sau legătura sa duhovnicească permanentă cu Hristos Cel răstignit şi înviat. Prin urmare, fiecare creştin primeşte în viaţa sa această iubire jertfelnică pe măsura credinţei sale în Hristos şi a rugăciunii sale adresată lui Dumnezeu şi Sfinţilor Lui. De aceea, Sfântul Isaac Sirul ne învaţă că iubirea curată se naşte din rugăciune.

Desigur, astăzi, într-o vreme a secularizării sau a delăsării duhovniceşti, tocmai simţirea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa omului, necesitatea şi utilitatea rugăciunii devin greu de înţeles şi de experimentat.

Secularizarea nu este neapărat ateism sau negare a existenţei lui Dumnezeu din ceruri, ci dificultate de a simţi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa proprie şi a societăţii. Astfel, secularizarea este golirea omului de interioritate spirituală însoţită de o fugă după imagine exterioară. Iar înlocuirea păgubitoare a îmbogăţirii spirituale interioare cu acumularea de bunuri materiale exterioare creează omului un vid al însingurării şi o lipsă acută de bucurie şi de pace interioară, în familie şi în societate. Civilizaţia actuală a stresului constant şi a luptei pentru profitul material imediat înlocuieşte din ce în ce mai mult cultura sau civilizaţia rugăciunii şi a ospitalităţii, a păcii interioare şi a comuniunii constante sau statornice între oameni. De aceea, este necesar să redescoperim puterea şi valoarea  rugăciunii ca izvor de pace şi sănătate, de bucurie şi speranţă, de încredere şi de ospitalitate.

În acest sens, creştinul care se roagă cât mai des, „coborând duhovniceşte mintea în inimă” (adică unind raţiunea cu afecţiunea) şi zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, rămâne în prezenţa iubitoare a lui Hristos, iar Hristos rămâne în el, pentru că „cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17).

Astfel, într-o lume agitată, cu ochii pe ceas, pe agendă sau pe calculator, rugăciunea mai scurtă şi mai deasă poate deveni o respiraţie spirituală a sufletului, un izvor de pace şi de iubire faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri. Timpul folosit în rugăciune, acasă sau la serviciu, în biserică sau în călătorie, nu este timp pierdut, ci timp înveşnicit, sfinţit şi aducător de bucurie. Studii recente de medicină arată că omul profund credincios şi rugător este mai optimist şi mai dispus să ajute pe cei din jurul său.

Desigur, intrăm în comuniune de iubire cu Hristos şi când ajutăm pe semenii noştri care au nevoie de prezenţa şi de faptele iubirii noastre generoase: copiii orfani, săracii, bolnavii, bătrânii, prizonierii etc., pentru că Hristos este în mod tainic şi smerit prezent în ei (cf. Matei 25, 31-46). În această privinţă, unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii spun că săracii sunt portarii Împărăţiei cerurilor, judecători aspri pentru cei care au fost zgârciţi şi avocaţi puternici pentru cei care au fost darnici[5].

Astfel, lucrarea social-filantropică sau caritabilă a Bisericii nu are numai o dimensiune etică, ci şi una mistagogică-spirituală, de întâlnire a creştinului milostiv cu Hristos Cel milostiv, Care-i iubeşte pe toţi oamenii aflaţi în suferinţă şi doreşte să-i ajute prin lucrarea oamenilor milostivi, harnici şi darnici.

Însă, modul cel mai deplin de unire a omului cu Hristos este Sfânta Euharistie sau Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, după cum El Însuşi spune: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54). Această Sfântă Taină a Euharistiei ne arată că împărtăşirea cu Hristos poartă în ea începutul învierii şi al vieţii veşnice, ca participare a creştinului la iubirea smerită şi la slava veşnică a Preasfintei Treimi[6].

Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut om vieţuitor pe pământ, pentru ca oamenilor pământeni să le dăruiască viaţa cerească veşnică din Împărăţia cerurilor. Venirea Lui în lume a produs bucurie îngerilor din ceruri şi păstorilor de la Betleem, precum şi magilor de la Răsărit, dar şi îngrijorare şi tulburare regelui Irod, care se temea să nu-şi piardă tronul, neînţelegând că Mesia Cel vestit de profeţi nu va întemeia o împărăţie pământească limitată şi trecătoare, ci una cerească, nelimitată şi netrecătoare (cf. Luca 1, 31-33). Prigonit încă din fragedă copilărie, Pruncul Iisus găseşte scăpare sau adăpost în ţară străină, în Egipt. Taina Crucii Îl însoţeşte pe Mântuitorul lumii toată viaţa, din pruncia începută în Betleem până la moartea jertfelnică de la Ierusalim. Însă, în suferinţa Crucii Sale era ascunsă lumina Învierii Sale. De aceea, profetul Isaia a prevestit această taină a mântuirii ca vindecare de păcat şi de moarte, zicând: „Prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).

Dreptmăritori creştini,

Domnul nostru Iisus Hristos vine în lume ca să mântuiască lumea pe care Dumnezeu o iubeşte permanent (cf. Ioan 3, 16-17), chiar dacă mulţi oameni din lume ignoră acest adevăr.

Lucrarea Sa mântuitoare se arată în Sfintele Evanghelii ca fiind eliberatoare de ignoranţă sau de necunoaştere a adevăratului scop al vieţii omului pe pământ, ca vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti, ca ridicare a celor căzuţi în păcate şi patimi egoiste, ca vindecare de înstrăinare a oamenilor faţă de Dumnezeu şi întreolaltă, dar în mod deosebit ca binecuvântare a familiei şi a copiilor acestora, precum şi ca bucurie dăruită celor întristaţi şi ca pace dăruită celor lipsiţi de ea.

Iată de ce, mai ales în aceste zile, suntem chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos să arătăm iubire smerită şi milostivă semenilor noştri, să aducem pace şi bucurie, lumină şi ajutor copiilor şi bătrânilor, săracilor şi bolnavilor şi tuturor celor care au nevoie de prezenţa şi ajutorul nostru.

Să nu uităm în rugăciunile şi în iubirea noastră frăţească nici pe românii aflaţi în apropierea hotarelor României şi în diaspora română.

În noaptea de trecere dintre ani (31 decembrie 2017 spre 1 ianuarie 2018), să înălţăm rugăciuni către Dumnezeu, spre a-I mulţumi pentru ajutorul primit în anul 2017 şi spre a-I cere ajutor în anul 2018.

Anul 2018 este, în mod deosebit, un an al recunoştinţei şi al comuniunii româneşti, deoarece serbăm 100 de ani de la Marea Unire a poporului român într-un stat unitar, unire obţinută prin înţelepciune patriotică, dar şi prin multe jertfe de vieţi omeneşti în Primul Război Mondial. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2018 să fie Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam, precum şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, în Patriarhia Română, adică un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unităţii de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, şi a comuniunii româneşti.

În 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, este prevăzută sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului (a eliberării lui de stăpâniri străine) sau Catedrala Naţională, dedicată Eroilor Români din toate timpurile.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu tradiţionalul: La mulţi ani!

Cu părinteşti binecuvântări, al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

________________________________

[1] Vezi art. „mântuire”, în Dicţionar Biblic, Editura „Cartea creştină”, Oradea, 1995, p 859.

[2] Cf. art. „mântuire”, „Dicţionar Biblic”, pp. 860-863.

[3] Cf. art. „mântuire”, în Concordanţa biblică, Editura Trinitas, Iaşi, 2000, pp. 274-278.

[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 90, 3, în Omilii al Matei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 1003.

[5] Vezi: Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea de sărăci, 1, P.G. 46, 57.

[6] Cf. † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ştiinţa mântuirii, Editura BASILICA, Bucureşti, 2014, pp. 78-81.

_________________________________

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 

 

Slujbe de pomenire pentru eroii din decembrie 1989

În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române va fi oficiată vineri, 22 decembrie 2017, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

Slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 de la Catedrala patriarhală va fi oficiată de la ora 12.00, după Sfânta Liturghie.

În zilele de 21 şi 22 decembrie 2017, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 28 de ani, pentru libertatea poporului român.

În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la:

-         Troiţa din Cimitirul Eroilor Revoluţiei (cartierul Pieptănari, sector 4), 21 decembrie 2017, ora 10.00;

-         Troiţele de la Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2017, ora 12.30;

-         Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), 22 decembrie 2017, ora 9.00;

-         Troiţa de la Radio, 22 decembrie 2017, ora 10.00;

-         Troiţa de la Televiziune, 22 decembrie 2017, ora 11.00

-         Troiţa Paraşutiştilor din curtea Televiziunii, 22 decembrie 2017, ora 11.30.

Slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor mai fi oficiate de asemenea la Monumentul Eroilor căzuţi la Revoluţie (bulevardul Timişoarei, sector 6 Bucureşti) şi la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, către pelerinii veniţi la hramul Catedralei Patriarhale, sărăbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (24-29 octombrie 2017)

 

Comunicat de presă

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, către pelerinii veniţi la hramul Catedralei Patriarhale, sărăbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (24-29 octombrie 2017):

Pelerinajul – prilej de rugăciune și comemorare a apărătorilor și mărturisitorilor credinței ortodoxe în timpul comunismului

Iubiți pelerini,

De fiecare dată când plecăm într-un pelerinaj pentru a ne închina în catedrale, mănăstiri sau biserici care adăpostesc adeseori sfinte moaște, ne rugăm stăruitor sfinților pentru a ne călăuzi drumul și încercăm să ne asemănăm cât mai mult acestora prin gândurile și faptele noastre bune.

Sfinții Bisericii au trăit cu multă răbdare suferințele vieții, dar și biruința asupra acestora prin chemarea în ajutor a iubirii milostive a Preasfintei Treimi.

Orice pelerinaj ne amintește că viața este un drum al crucii pentru fiecare dintre noi, deoarece fiecare creștin știe că trebuie să împlinească în viața sa faptele credinței, dar și să rabde cu speranță necazurile, ispitele și greutățile vieții sale. 

Viața duhovnicească a creștinilor este susținută în mod direct de iubirea milostivă pe care Dumnezeu o arată omului. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan mărturisește în acest sens: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Iubiţi credincioși,

Alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, aflate în Catedrala Patriarhală, ne bucurăm, anul acesta, și de prezența unui fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pe care Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii îl aduce în București cu prilejul participării la celebrarea Sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Născut în anul 1759 la Kursk, Sfântul Serafim de Sarov a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sarov la vârsta de doar 19 ani. După o viață bineplăcută lui Dumnezeu în care a vindecat și a povățuit nenumărați pelerini veniți să-l vadă, Sfântul Serafim de Sarov a trecut la cele veșnice în data de 2 ianuarie 1833. El învață că rostul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, ca arvună a bucuriei și păcii din Împărăția lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). 

Rugăciunea, postul, privegherile, pelerinajele sunt mijloace prin care creștinul înaintează în cunoașterea și simțirea harului Duhului Sfânt, însă nu constituie un scop în sine. Ne rugăm pentru a primi în suflet iubirea față de Dumnezeu și de aproapele, postim pentru a ne curăți sufletește și trupește de toate faptele rele, priveghem pentru a respinge din mintea și inima noastră orice gând necurat; mergem spre a ne închina sfintelor moaște cu nădejdea că vom păși și noi pe calea sfinților din Împărăția cerurilor care se roagă pentru sănătatea și mântuirea oamenilor.

Dreptmăritori creștini,

Ne închinăm anul acesta și unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adus de la biserica Sfântul Vasile – Victoria din București. Ne închinăm cu evlavie Crucii Domnului Hristos, zicând: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea o lăudăm și o slăvim”. 

Sfânta Cruce nu este doar o podoabă în Biserică, ci este semnul iubirii lui Hristos față de noi, oamenii, care ne ajută să purtăm crucea vieții noastre, crucea încercărilor, crucea ostenelilor, crucea dăruirii de sine pentru a-i ajuta pe semenii noștri, crucea părinților care își cresc copiii și îi educă în credință, crucea soțului și a soției care se ajută unul pe altul și împreună lucrează faptele credinței, crucea monahilor care se nevoiesc în post și rugăciune, în pocăință, în dorința de a-și sfinți viața, crucea celor care sunt bolnavi în spital sau acasă, crucea celor care sunt singuri, crucea celor care sunt orfani, crucea celor săraci și fără de adăpost și crucea celor neajutorați care primesc mângâiere doar de la Dumnezeu și de la sfinții Lui.

Prezența unui fragment al lemnului Sfintei Cruci în aceste zile, pe Colina Bucuriei, ne invită să reflectăm și asupra suferințelor creștinilor care, de-a lungul secolelor, au mărturisit în viața lor credința în Hristos ca temei al spiritualității românești, adeseori cu prețul jertfirii propriei vieți. 

Iubiți pelerini,

În acest an, în care îl comemorăm pe vrednicul de pomenire Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist, avem bucuria de a primi și vizitele frățești ale Întâistătătorilor și Ierarhilor delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori, care s-au aflat în secolul al XX-lea sub dictatura comunistă: Patriarhia Moscovei și a întregii Rusii, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Albaniei, Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia. Aceste Biserici au trecut prin aceleași încercări dramatice în perioada comunistă ca și Biserica Ortodoxă Română.

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au opus comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura existența instituției și lucrării Bisericii, pentru ca aceasta să slujească în continuare un popor creștin, dar oprimat de un regim ateu. Alături de patriarhul Justinian, la loc de cinste, se numără mulți ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar, mai ales, cei peste 2.000 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia, de cele mai multe ori pentru învinuiri total nefondate, dar considerați ca fiind periculoși pentru noul regim politic. Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au făcut din Biserica Ortodoxă Română una dintre instituțiile majore ale rezistenței poporului român împotriva ateismului comunist.

Suferințele mărturisitorilor din temnițele comuniste – ierarhi, clerici și buni credincioși –, dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina și a clerului curajos constituie dovezi ale credinței și jertfelniciei poporului român, pe care trebuie să le prețuim și să le păstrăm permanent în mintea și inima noastră, spre a sluji lui Dumnezeu cu bucurie și smerenie în toate zilele vieții noastre, dar și pentru a transmite credința ortodoxă și valorile sfinte ale spiritualității românești generației prezente și viitoare.

Suferințele Bisericilor Ortodoxe surori în timpul comunismului au fost, de asemenea, foarte grele, adeseori inimaginabile, regimurile comuniste urmărind desființarea omului religios din statele Europei centrale și de est pe care le-au condus.

Participarea, în acest an, și a unor ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în timpul comunismului are o valoare de simbol – aceea de a comemora în stare de comuniune eclesială pe ierarhii, clericii și creștinii ortodocși din diferitele Biserici Ortodoxe Autocefale din Europa Răsăriteană, care în timpul regimului comunist au mărturisit, adeseori cu prețul vieții, credința lor statornică în iubirea Preasfintei Treimi.

Ne rugăm Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și Sfântului Cuvios Serafim de Sarov să înalțe către Dumnezeu rugăciunile lor pentru sănătatea și ajutorarea pelerinilor, a fraților noștri aflați în suferință sau nevoi și pentru pacea credincioșilor creștini ai Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni. 

În încheiere, vă mulțumim, iubiți pelerini, pentru participarea dumneavoastră la acest hram, pentru credința vie, răbdarea multă și bucuria sfântă pe care le arătați aici în aceste zile.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!

Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

 

 

Mărturisirea credinței ortodoxe în timp de prigoană a Bisericii

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Congresul Internaţional de Teologie Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuţie, rezistenţă şi mărturisire, 23-29 octombrie 2017, Palatul Patriarhiei din București:

Congresul Internaţional de Teologie Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuţie, rezistenţă şi mărturisire, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educațional, în cooperare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, reprezintă un eveniment semnificativ în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Congresul se desfășoară în perioada 23-29 octombrie 2017, la Palatul Patriarhiei din București și reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, ierarhi, preoți, profesori și specialiști din țară și din străinătate.

Lucrările congresului sunt structurate în următoarele patru secțiuni:

1.       Ostilitatea comunismului ateu față de religie: forme de manifestare;

2.       Viața parohiilor, mănăstirilor și a școlilor de teologie în timpul comunismului;

3.       Personalitatea, curajul și înțelepciunea Patriarhului Justinian în timpul comunismului;

4.       Cinstirea memoriei mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei, ca semn de recunoștință și sursă de înnoire spirituală și pastorală azi.

Prin organizarea acestui congres ne propunem să-i omagiem şi să-i comemorăm după cuviinţă pe toţi cei care au fost persecutaţi pentru mărturisirea credinţei ortodoxe, în perioada regimului totalitar comunist.

Inițiativa privind proclamarea în Patriarhia Română a acestui an ca Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului are drept scop cinstirea împlinirii a 40 de ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Justinian, precum și a tuturor acelora (ierarhi, preoți și mireni) care au mărturisit și apărat credința ortodoxă în Hristos, în timpul regimului comunist.

Patriarhul Justinian Marina a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române timp de aproape trei decenii (24 mai 1948 - †26 martie 1977) în perioada celei mai aprige prigoniri a Bisericii de către regimul comunist ateu, instalat la putere în România după luna martie 1945. Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, el a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate uneori sub un discurs favorabil pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului comunist în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, în același timp tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate.

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au opus fățiș comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea vieţii liturgice şi a Bisericii ca instituţie, pentru ca aceasta din urmă să slujească şi să lumineze în continuare un popor creştin, dar oprimat de un regim politic ateu.

Patriarhul Justinian a fost un promotor al dialogului panortodox și inter-creștin. Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară şi cultural-misionară, într-o vreme de dictatură comunistă plină de restricții şi presiuni asupra vieții Bisericii, Patriarhul Justinian a reuşit, cu răbdare constantă şi înțelepciune practică, să dezvolte legături apropiate cu Bisericile Ortodoxe surori şi cu alte comunități creştine. A reprezentat, cu demnitate şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional, la întruniri interortodoxe sau la întruniri intercreştine.

Foarte semnificativă a fost vizita reprezentanţilor majorităţii ţărilor ortodoxe la Bucureşti, în 28 februarie 1955, la festivitatea solemnă de proclamare a canonizării unor sfinţi români, programată de Patriarhul Justinian odată cu aniversarea a 70 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii noastre (1885) și a 30 de ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie (1925). Un motiv în plus de a arăta regimului comunist că Patriarhul are relații de cooperare externă, fapt concretizat prin participarea reprezentanților Bisericilor Ortodoxe surori la evenimentele importante din viața Bisericii Ortodoxe Române.

Lucrarea sa pastorală, misionară, edilitară, culturală şi socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române, reprezintă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioși, un model luminos de credinţă vie şi de slujire sinceră a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale.

Fermitatea și demnitatea mărturisitorilor creștini care l-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos și în închisorile comuniste, prin împlinirea poruncii Sale de a-i ierta pe prigonitori, ne îndeamnă să mărturisim și să apărăm credința noastră ortodoxă în orice timp și situație.

Participarea la acest congres a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe care au suferit în timpul comunismului este o mărturie comună a cinstirii memoriei celor care au mărturisit şi apărat credinţa ortodoxă, chiar cu preţul vieţii lor în vreme de persecuţie.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească împreună cu drepţii şi cu mucenicii sufletele tuturor celor care au mărturisit dreapta credință în Dumnezeu şi nu au abandonat Biserica Ortodoxă în vremuri dificile.

Felicităm pe organizatorii acestui congres şi binecuvântăm pe toți participanții, cu speranţa că acest eveniment academic va contribui la intensificarea legăturilor spirituale dintre Bisericile și popoarele noastre ortodoxe, pentru a mărturisi şi promova credinţa creştină ortodoxă într-o societate pluralistă care se confruntă cu multiple crize: morală, socială şi economică, dar şi cu fenomenul secularizării şi al imigraţiei.

În timpul comunismului ateu, întrebarea majoră pentru un creştin era: cum dobândim libertatea de gândire şi acţiune? Astăzi, întrebarea majoră este: ce facem cu libertatea noastră, cum o folosim? Cum comunicăm şi cum cooperăm unii cu alţii pentru a promova misiunea Bisericii în lumea de azi?

 


DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Sfântul Sinod a ales noul Episcop al Hușilor

În ziua de 5 octombrie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea noului Episcop al Hușilor.

Candidații propuși de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au fost Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nichifor Horia, Exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, ca Episcop al Hușilor, cu un număr de 39 din 48 de voturi valid exprimate.

 

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

 

Cardinalul Leonardo Sandri în vizită la Patriarhia Română

În ziua de 29 septembrie 2017, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit pe Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, aflat într-o vizită oficială în țara noastră. La întrevedere a mai participat și Excelența Sa Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România.

Eminenţa Sa Cardinalul Leonardo Sandri și-a exprimat bucuria de a-l revedea pe Preafericitul Părinte Patriarh și a transmis salutările din partea Papei Francisc și a cardinalilor adresate Preafericirii Sale.

Cardinalul Sandri a apreciat lucrarea importantă pastorală și misionară desfășurată în Italia de către Patriarhia Română prin Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

De asemenea, Eminența Sa a adresat aprecierile sale cu privire la proiectul și construcția Catedralei Naționale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Eminenței Sale Cardinalul Leonardo Sandri pentru bunele relații dintre cele două Biserici materializate prin găzduirea unor comunități ortodoxe românești și acordarea unor burse de studiu pentru tinerii teologi ortodocși.

Patriarhul României a apreciat buna colaborare dintre Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti și Institutul Pontifical Oriental, privind folosirea bibliotecii acestui institut de către studenţii ortodocşi români care urmează cursuri de teologie ortodoxă la Roma.

În cadrul întâlnirii au mai fost luate în discuție provocările sociale și pastorale ale fenomenului migrației, secularizarea accelerată și necesitatea reafirmării identității creștine europene.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel aniversează 10 ani de patriarhat

în trei momente distincte

În data de 30 septembrie 2017 se împlinesc 10 ani de când Preafericitul Părinte Daniel a fost întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Din motive organizatorice practice, acest eveniment va fi sărbătorit astfel:

Joi, 28 septembrie 2017, aniversarea va fi celebrată împreună cu toţi membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, la Reşedinţa Patriarhală şi apoi la Centrul cultural-misionar „Familia” din oraşul Pantelimon.

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, ora 830, în Paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală, Preafericirea Sa va săvârşi Sfânta Liturghie, iar la ora 1200, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, va fi săvârşită o slujbă de Te Deum, urmată de o recepție în Salonul Sfinţilor Români la care vor participa ostenitorii de la Reşedinţa Patriarhală şi oficialitățile care doresc să prezinte mesaje de felicitare. De  asemenea, mesaje de felicitare cu ocazia aniversării a 10 ani de Patriarhat pot fi depuse la Secretariatul Reşedinţei Patriarhale sau transmise la adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, ora 930, la Catedrala Patriarhală, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a unor ierarhi ortodocşi din străinătate, a clericilor şi a credincioșilor mireni doritori să participe, se va săvârşi o slujbă de Te Deum, iar apoi va avea loc Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod, în Aula „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.

 

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

 
Lumina educaţiei – speranţă pentru viaţă

 

Lumina educaţiei – speranţă pentru viaţă*[1]

Cu bucurie duhovnicească binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2017-2018.

Aflaţi la vârsta căutării şi a marilor idealuri, copiii şi tinerii sunt binecuvântați de Domnul nostru Iisus Hristos ca fiind modele de inocenţă şi sinceritate, zicând: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea (Marcu 10, 15).

În societatea secularizată de astăzi, idealurile mari de viaţă sunt adesea reduse la dorinţe mărunte, de împlinire imediată şi prin orice mijloace a unor obiective materiale. De aceea, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor, pe lângă cunoștințe intelectuale, şi o formare spirituală  pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni. În acest sens, trebuie intensificată cooperarea dintre Familie, Biserică şi Şcoală, pentru a apăra inocenţa, sinceritatea şi nevoia de creştere spirituală a copiilor şi a tinerilor în comuniune şi într-o comunitate care cultivă valori permanente, ca: recunoştinţa faţă de părinţi, profesori şi binefăcători, prietenia, dărnicia şi întrajutorarea.

Familia reprezintă lăcaşul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii părintești, filiale şi fraterne ca lumină a educaţiei care leagă între ele generațiile trecute, prezente şi viitoare.

Biserica, astăzi, prin Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” şi Proiectul „Alege Şcoala!”, prin tabere educaționale, activităţi artistice şi sportive, se străduiește să inspire copiilor şi tinerilor cultura prieteniei şi a iubirii darnice sau generoase, să prevină abandonul şcolar, să suplinească lipsa de afecţiune din familiile cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, să încurajeze copiii şi tinerii talentaţi să-şi cultive talantul, adică darurile native.

Şcoala, prin ora de Religie şi prin celelalte discipline care cultivă valorile educaţionale permanente, doreşte să ofere copiilor şi tinerilor lumini pentru viaţă, spre a putea discerne mai uşor între provocări efemere şi perspective durabile în viaţă.

Cu prilejul începutului anului școlar 2017-2018, ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ocrotească pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi să le dăruiască tuturor multă sănătate şi ajutor, pace şi bucurie în viaţă!

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 



*[1]Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului şcolar 2017-2018.

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 14

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)