Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Anunțuri
3
2
1
Anunţuri

 

PATRIARHIA ROMÂNĂ NU CONSTRUIEȘTE „CARTIERE” REZIDENŢIALE, CI LĂCAȘURI DE CULT SAU CENTRE SOCIALE ŞI CULTURALE

În legătură cu apariția în presă a unei informații false legate de presupusa intenție a Patriarhiei Române de a construi unul sau mai multe imobile rezidențiale pe un teren din zona Pajura care îi aparține, facem următoarele necesare precizări:

Terenul în cauză este proprietatea Patriarhiei Române, fiind cumpărat în anul 2006, iar pe o parte din el funcţionează Așezământul social Justinian Patriarhul, care este un centru comunitar compus din două unități de asistență socială licențiate care figurează în Registrul furnizorilor de servicii sociale:

§  Centru de găzduire în regim de urgență pentru victimele violenței domestice, în cadrul căreia anual aproximativ 100 de persoane abuzate (mame cu copii) beneficiază de servicii sociale în regim de urgență

şi

§  Centru de zi pentru copii, care are 30 de beneficiari – copii proveniți din familii defavorizate aflate în evidența Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

Cât priveşte demersul Patriarhiei Române, acesta vizează doar terenul din spatele Așezământului social Justinian Patriarhul şi constituie o solicitare de revenire la PUZ-ul inițial, de teren cu destinaţie rezidențială, aşa cum a fost anterior construirii unui mare centru comercial din zonă. Actuala solicitare, perfect legală, a Patriarhiei Române, urmăreşte scoaterea din categoria regimului industrial şi trecerea în cel rezidenţial a terenului respectiv, cu un regim de înălţime mai mare, raportat la zonă.

Scopul este acela de a se ajunge la o valoare corectă a terenului, pentru o eventuală vânzare a acestui teren, exclusiv în scopul de a organiza şi susține activitățile social-filantropice şi culturale ale centrelor Patriarhiei Române din Bucureşti şi Ilfov. Dacă pe acel teren va fi construit un imobil, acesta nu va aparține Patriarhiei Române, care nu construiește „cartiere” rezidențiale, ci lăcașuri de cult sau centre sociale şi culturale bisericești.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 

 

Bucureşti, 19 februarie 2018

Familiei Preasfinţitului Părinte Episcop SILUAN,

al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Preasfinţite Părinte Siluan,

Îndurerată familie,

Am aflat cu multă durere de trecerea din această viaţă a tatălui Preasfinţiei Voastre, Domnul Mănuilă Constantin Alexandru, fiu vrednic al Bisericii.

Evlavios şi cu suflet mare, Domnul Constantin Alexandru a cultivat de-a lungul întregii sale vieți, cu înțelepciune și smerenie, virtuțile viețuirii creștine, având o înțelegere profundă a rostului vieții, a încercărilor și suferințelor, a bucuriei și binecuvântării lui Dumnezeu pe calea mântuirii.

Familia sa, apropiații și prietenii săi trăiesc astăzi această pierdere ca fiind o durere profundă care nu poate fi alinată decât prin rugăciune și prin comemorare pioasă și recunoscătoare pentru tot ce Domnul Constantin Alexandru a dăruit de-a lungul întregii sale vieți.

În acest ceas de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morți să odihnească sufletul robului Său Constantin Alexandru, în lumina iubirii Sale veșnice, iar Preasfinției Voastre, familiei îndoliate și tuturor celor întristați să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndurerată,

D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 
Un om între oameni și în slujba lor – Mănuilă Constantin Alexandru (1941-2018)

 

Născut într-o familie de oameni simpli, dar harnici și credincioși, din satul Chelmac, județul Arad, Mănuilă Constantin Alexandru avea să vadă lumina zilei în această localitate pitorească de pe Valea Mureșului, în data de 3 iulie 1941, în vremuri care se anunțau tulburi și pline de încercări pentru România, zona Balcanilor și întreaga Europă.

A fost cel de-al 3-lea copil dintre cei 5 ai familiei Mănuilă Constantin și Persida din Chelmac (3 băieți și 2 fete), la fel cum erau multe alte familii din aceste locuri și s-a adaptat pe deplin la tot ceea ce însemna viața satului bănățean din acea vreme.

Înzestrat de Bunul Dumnezeu cu minte ageră și inimă bună, a avut totuși o constituție mai firavă, în ceea ce privește starea de sănătate, care l-a însoțit de-a lungul întregii sale vieți, trecând de multe ori prin clipe de suferință și de boală. Și-a iubit mult familia, părinții și frații, dar și pe consătenii săi, pe care i-a respectat și în mijlocul cărora a trăit mereu.

A urmat cursurile Școlii Primare de 7 clase, din satul său natal, Chelmac, pe care le-a absolvit în 1955, după care, vreme de aproape 10 ani, a lucrat ca membru în cooperativa agricolă locală, până în 1966. În această perioadă a cunoscut-o la Hunedoara pe Joița Stăncuța, cea care avea să îi devină soție în 30 decembrie 1961 și alături de care a trăit până la cea din urmă suflare a sa. Împreună cu aceasta a avut 2 copii, pe Eugen Alexandru, născut în 8 noiembrie 1962, la Praznicul Slăviților Arhangheli Mihail și Gavriil și pe Cristian Constantin, născut în 16 septembrie 1971 și devenit mai târziu, asemenea străbunilor săi, slujitor al Sfântului Altar al Bisericii Strămoșești, la Mânăstirea Hodoș-Bodrog și Sfântul Simeon Stâlpnicul, din Arhiepiscopia Aradului, în Franța sau Grecia și apoi la românii din Ungaria, fiind al doilea Episcop al acestora, cu numele de Siluan, începând din anul 2007 și după Arhipăstorirea rodnică și vrednică a Preasfințitului Părinte Sofronie Drincec, actualmente Episcopul Oradiei.

Cei doi copii au fost comoara cea mai de preț și bucuria sufletelor lor, spre care își aplecau adesea purtarea de grijă, gândurile, sfaturile și rugăciunile, în toată viața lor.

În 1966 începe o nouă misiune în slujba oamenilor, în calitate de casier comunal, mai întâi la Primăria, sau Sfatul Popular al Comunei Chelmac, cum se numea în vremea aceea, iar din 1969 la Consiliul Popular al Comunei Conop, lucrând în mod concret în mijlocul oamenilor, pe care i-a slujit și i-a iubit, încercând să le înțeleagă nevoile, lipsurile și păsurile și căutând să îi ajute în orice chip, prin intermediul meseriei pe care o practica cu dăruire, iubire de aproapele și corectitudine.

În 1989 își încetează această ocupație, revenind pentru o vreme la ferma și treburile gospodărești din satul său natal, dar având o bogată experiență de viață în ceea ce privește lucrul cu oamenii, a dorit să se angajeze într-o nouă slujire socială, de data aceasta mult mai dificilă și într-o perioadă foarte delicată, cea a trecerii de la perioada comunistă la noul regim democratic, cu multe libertăți, dar și cu multe convulsii în sânul societății, în lupta pentru redobândirea pământurilor și a altor drepturi. Astfel, a fost și Primar al Comunei Conop, între 28 februarie 1992 și 30 septembrie 1994, încercând și din această nouă postură să se implice în administrație și să rezolve problemele oamenilor, atât cât s-a priceput și i-a stat în putere, urmând aceleași principii ale slujirii aproapelui, cu cinste și dăruire, cu timp și fără timp.

După aproape 30 de ani de muncă asiduă în administrație și după alte probleme de sănătate întâmpinate pe parcurs, se retrage în ceea ce înseamnă viața de familie, trăită în gospodăria din satul natal și în mijlocul consătenilor săi. Începe, însă, acum o altă slujire, dedicată mai concret și îndeaproape bisericii parohiale, treburilor ei, cântării la strană și unei conlucrări frumoase cu Preoții Parohi care au slujit în acești ani în Parohia Chelmac: vrednicul de pomenire Părinte Ioan Jidoi, ajuns ulterior Paroh la Radna și Protopop al Lipovei și mutat de curând la cele veșnice; Părintele Vasile Jivănescu, de la Parohia Șoimoș; Părintele Cristian Zaha, transferat la Parohia Horea și mutat apoi și el, la cele veșnice și Părintele Cornel Ardelean, actualul Preot Paroh al Parohiei Chelmac, având cu acesta o foarte bună înțelegere și colaborare.

Dragostea de oameni, de familie și de Biserica Străbună i-au călăuzit pașii și i-au încălzit sufletul până la cea din urmă suflare a sa, petrecută la scurtă vreme după Sfânta Liturghie din Duminica Lăsatului Sec de brânză pentru începutul Postului Mare, în data de 18 februarie, din Anul Mântuirii 2018.

Slujba de prohodire și înmormântarea au avut loc la biserica parohială din Chelmac și cimitirul din localitate, marți, 20 februarie 2018 și a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Chiriarhul locului, împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, cu numeroși alți Clerici ai Bisericii Ortodoxe Române, între care s-au numărat Preoți și Diaconi ai Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și ai Episcopiei Daciei Felix.

Bunul Dumnezeu să primească sufletul robului său Constantin Alexandru Mănuilă în Împărăția Sa și întru Lumina Feței Sale, dimpreună cu toți cei care din veac au bineplăcut Lui, dăruindu-i iertare păcatelor, odihnă sufletului, mântuire și veșnică pomenire!

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

 

 

 

TE DEUM în Catedrala Patriarhală şi în bisericile din Patriarhia Română

 la aniversarea Unirii Principatelor Române

Miercuri, 24 ianuarie 2018, se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei care a ales domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată miercuri, 24 ianuarie 2018, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.

După Sfânta Liturghie, începând cu ora 10.00, va fi oficiată slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.

Totodată, în ziua de 24 ianuarie 2018, ierarhii şi preoţii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor, iar la sfârșitul slujbei, la toate bisericile, vor fi trase clopotele timp de un minut.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2018

           

A mărturisit credința creştină în timpul prigoanei comuniste

- scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu -

Am aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice, în 23 ianuarie 2018, a doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu.

Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.

După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.

În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oțel Petrescu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi întristaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Slujbe de pomenire pentru

poetul național Mihai Eminescu, la 168 de ani de la naștere

La împlinirea a 168 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu, luni, 15 ianuarie 2018, va fi oficiată o slujbă de pomenire la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Începând de la orele 08.00, în capela Cimitirului Bellu va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi care slujesc în cimitirele din Bucureşti, urmată de slujba Parastasului la mormântul poetului, la orele 10.00.

La finalul slujbei de pomenire, la mormântul poetului Mihai Eminescu va fi depusă o coroană de flori din partea Bisericii Ortodoxe Române.

          La orele 10.30, în Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, se va săvârşi slujba Parastasului pentru cinstirea memoriei sale.

Sectorul cultural și comunicaţii media

al Arhiepiscopiei Bucureștilor

 

 

 

PASTORALA PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL

LA NAŞTEREA DOMNULUI 2017

Bucurie mare că S-a născut Mântuitorul

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,

PREACUCERNICULUI CLER ŞI

DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, PACE ŞI BUCURIE

DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Luca 2, 10-11)

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Rostul sau scopul zămislirii şi naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, ca om din Fecioara Maria, prin lucrarea Duhului Sfânt, este mântuirea lumii. De aceea, îngerul vesteşte păstorilor de la Betleem „bucurie mare, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”. Deci, de la îngeri a învăţat Biserica să numească Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos.

În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt ce înseamnă cuvintele mântuire şi Mântuitor, potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

În Vechiul Testament, cuvântul mântuire (în ebraică yesa) are mai multe înţelesuri. Se referă la eliberarea din robie, vindecarea de o boală, izbăvirea de un pericol sau de duşmani. În majoritatea cazurilor, Dumnezeu este autorul mântuirii. El a eliberat pe evrei din robia Egiptului şi apoi din robia Babilonului. El i-a izbăvit pe sărac şi pe nevoiaş când aceştia nu au avut pe nimeni să-i ajute. Aşadar, a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L cunoaşte pe El ca un Dumnezeu Care mântuieşte (cf. Osea 3, 14), astfel încât în Vechiul Testament cuvintele Mântuitor şi Dumnezeu au acelaşi înţeles, mai ales în marele eveniment de eliberare mântuitoare a evreilor din robia Egiptului (cf. Ieşire 12, 4 şi 14, 31). În traducerea greacă a Vechiului Testament (Septuaginta), cuvântul mântuire (sótéria) poate avea înţelesul de eliberare, dar şi de răscumpărare. Dumnezeu este marele răscumpărător al lui Israel. În scrierile profetului Isaia, mântuirea implică şi un trimis, Mesia – Robul lui Dumnezeu, un Salvator, care nu este totuşi diferit sau despărțit de Dumnezeu Însuşi. El singur este Mântuitorul poporului Său (cf. Isaia 43, 11 şi 45, 21). În imnul din Isaia 49, 1-6, prin Mesia Dumnezeu realizează mântuirea tuturor popoarelor[1]. Astfel, Vechiul Testament a pregătit venirea în lume a lui Mesia-Hristos ca Mântuitor al lumii.

Însă, în Noul Testament, mântuirea înseamnă îndeosebi izbăvirea sau eliberarea moral-spirituală de păcat şi dobândirea vieţii veşnice, prin credinţa în Iisus Hristos şi prin împlinirea poruncilor Lui, ca viaţă nouă dăruită creștinilor prin harul Sfântului Botez.

Totodată, în Noul Testament se precizează că mântuirea se află în Persoana şi în toată lucrarea lui Iisus Hristos, dar mai ales în jertfa Sa de pe Cruce şi în Învierea Sa din morţi. Astfel, Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat dăruieşte celor care cred în El şi se botează în numele Preasfintei Treimi iertarea păcatelor, înfierea prin har şi arvuna învierii şi a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12; 3, 17; 6, 5). Numele lui Iisus (în ebraică „Ieshoua”) a fost vestit de înger mai întâi Fecioarei Maria (cf. Luca 1, 31), iar apoi dreptului Iosif şi înseamnă „Dumnezeu mântuieşte” (cf. Matei 1, 21)[2].

Potrivit Noului Testament, Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru mântuirea lumii (cf. Ioan 3, 17; 1 Ioan 4, 14), El a venit să mântuiască pe cei pierduţi (cf. Matei 18, 11; Luca 9, 55; Ioan 12, 47; 1 Timotei 1, 15), El Şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră (cf. Matei 20, 28; Galateni 1, 4; 2, 20; 1 Timotei 2, 6); Iisus Hristos poate mântui pe cei ce vin la El (cf. Luca 23, 42-43; Ioan 10, 9 şi 28; Evrei 7, 25).

Mântuirea este eliberare sau izbăvire de păcat (cf. Matei 1, 21; Fapte 3, 26; Tit 2, 14: Evrei 9, 26; 1 Ioan 3, 5), eliberare de puterea întunericului (cf. Coloseni 1, 31), izbăvire de puterea diavolului (cf. Evrei 2, 14-15; 1 Ioan 3, 8), izbăvire de robia stricăciunii (cf. Romani 8, 20-21) şi izbăvire de moartea veşnică (cf. Ioan 3, 16-17; 8, 51; 10, 28; 11, 26).

Sfinţiţii slujitori ai Bisericii cheamă pe oameni la mântuire (cf. Luca 1, 77; 1 Corinteni 15, 1-2), ei vestesc calea spre mântuire (cf. Fapte 16, 17), ei suferă pentru ca cei aleşi să primească mântuirea (cf. 2 Corinteni 1, 6; 2 Timotei 2, 10), ei sunt mireasma lui Hristos între cei mântuiţi (cf. 2 Corinteni 2, 15). Predicarea cuvântului lui Dumnezeu este o lucrare necesară pentru mântuire (Romani 10, 13-15). Mărturisirea lui Hristos este necesară pentru mântuire (cf. Romani 10, 9-10). Botezul ca „naştere din nou” este necesar pentru mântuire (cf. Ioan 3, 5; şi 1 Petru 3, 21). Timpul prezent este timpul mântuirii (cf. 2 Corinteni 6, 2). Mântuirea se dobândeşte prin credinţa în Hristos (cf. Marcu 16, 16; Ioan 3, 15-17) şi prin fapte bune (cf. Iacob 2, 14-18)[3].

Urmând învăţăturii Sfintei Scripturi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au arătat că mântuirea dăruită de Hristos oamenilor nu înseamnă numai iertarea păcatelor, ca urmare a pocăinţei şi a credinţei lor în El, ci înseamnă şi dobândirea înfierii prin harul Sfântului Botez şi a îndumnezeirii prin sfinţenie. Ei au rezumat această învăţătură prin cuvintele: „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină dumnezeu după har”, adică să dobândească sfinţenia sau asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt, viaţa veşnică şi slava veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi. Iar această lucrare de mântuire, adică de îndreptare, răscumpărare, înfiere şi sfinţire, se realizează în timpul vieţii omului pe pământ prin harul Preasfântului Duh în Biserica lui Hristos. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: „ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia dacă nu ne folosim de ea ca să o câştigăm pe cea viitoare?”[4]. Iar Sfântul Serafim de Sarov (†1833) spunea că rostul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt. Cum? Prin pocăinţă sinceră, credinţă dreaptă, rugăciune stăruitoare şi fapte ale iubirii smerite şi milostive.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Mântuirea ca unire a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice, este darul exclusiv al iubirii milostive a lui Dumnezeu faţă de oameni, însă acest dar trebuie căutat sau cerut şi cultivat permanent în timpul vieţii omului pe pământ. Aşadar, dobândirea mântuirii sau a vieţii veşnice prin harul lui Dumnezeu este o luptă duhovnicească, deoarece viaţa creștinului, pe lângă multe bucurii duhovniceşti, este presărată şi cu ispite, necazuri, suferinţe şi primejdii de moarte. Însă, temelia biruinţei celor ce luptă duhovniceşte pentru a dobândi mântuirea este legătura lor vie cu Hristos Mântuitorul, adică iubirea faţă de El exprimată prin rugăciune şi prin viaţă duhovnicească sfântă. În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel exclamă: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: «Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere». Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, care este în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 35-39).

De unde avea Sfântul Pavel această iubire jertfelnică mai tare decât teama de suferinţă şi de moarte? Din comuniunea sau legătura sa duhovnicească permanentă cu Hristos Cel răstignit şi înviat. Prin urmare, fiecare creştin primeşte în viaţa sa această iubire jertfelnică pe măsura credinţei sale în Hristos şi a rugăciunii sale adresată lui Dumnezeu şi Sfinţilor Lui. De aceea, Sfântul Isaac Sirul ne învaţă că iubirea curată se naşte din rugăciune.

Desigur, astăzi, într-o vreme a secularizării sau a delăsării duhovniceşti, tocmai simţirea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa omului, necesitatea şi utilitatea rugăciunii devin greu de înţeles şi de experimentat.

Secularizarea nu este neapărat ateism sau negare a existenţei lui Dumnezeu din ceruri, ci dificultate de a simţi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa proprie şi a societăţii. Astfel, secularizarea este golirea omului de interioritate spirituală însoţită de o fugă după imagine exterioară. Iar înlocuirea păgubitoare a îmbogăţirii spirituale interioare cu acumularea de bunuri materiale exterioare creează omului un vid al însingurării şi o lipsă acută de bucurie şi de pace interioară, în familie şi în societate. Civilizaţia actuală a stresului constant şi a luptei pentru profitul material imediat înlocuieşte din ce în ce mai mult cultura sau civilizaţia rugăciunii şi a ospitalităţii, a păcii interioare şi a comuniunii constante sau statornice între oameni. De aceea, este necesar să redescoperim puterea şi valoarea  rugăciunii ca izvor de pace şi sănătate, de bucurie şi speranţă, de încredere şi de ospitalitate.

În acest sens, creştinul care se roagă cât mai des, „coborând duhovniceşte mintea în inimă” (adică unind raţiunea cu afecţiunea) şi zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, rămâne în prezenţa iubitoare a lui Hristos, iar Hristos rămâne în el, pentru că „cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17).

Astfel, într-o lume agitată, cu ochii pe ceas, pe agendă sau pe calculator, rugăciunea mai scurtă şi mai deasă poate deveni o respiraţie spirituală a sufletului, un izvor de pace şi de iubire faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri. Timpul folosit în rugăciune, acasă sau la serviciu, în biserică sau în călătorie, nu este timp pierdut, ci timp înveşnicit, sfinţit şi aducător de bucurie. Studii recente de medicină arată că omul profund credincios şi rugător este mai optimist şi mai dispus să ajute pe cei din jurul său.

Desigur, intrăm în comuniune de iubire cu Hristos şi când ajutăm pe semenii noştri care au nevoie de prezenţa şi de faptele iubirii noastre generoase: copiii orfani, săracii, bolnavii, bătrânii, prizonierii etc., pentru că Hristos este în mod tainic şi smerit prezent în ei (cf. Matei 25, 31-46). În această privinţă, unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii spun că săracii sunt portarii Împărăţiei cerurilor, judecători aspri pentru cei care au fost zgârciţi şi avocaţi puternici pentru cei care au fost darnici[5].

Astfel, lucrarea social-filantropică sau caritabilă a Bisericii nu are numai o dimensiune etică, ci şi una mistagogică-spirituală, de întâlnire a creştinului milostiv cu Hristos Cel milostiv, Care-i iubeşte pe toţi oamenii aflaţi în suferinţă şi doreşte să-i ajute prin lucrarea oamenilor milostivi, harnici şi darnici.

Însă, modul cel mai deplin de unire a omului cu Hristos este Sfânta Euharistie sau Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, după cum El Însuşi spune: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54). Această Sfântă Taină a Euharistiei ne arată că împărtăşirea cu Hristos poartă în ea începutul învierii şi al vieţii veşnice, ca participare a creştinului la iubirea smerită şi la slava veşnică a Preasfintei Treimi[6].

Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut om vieţuitor pe pământ, pentru ca oamenilor pământeni să le dăruiască viaţa cerească veşnică din Împărăţia cerurilor. Venirea Lui în lume a produs bucurie îngerilor din ceruri şi păstorilor de la Betleem, precum şi magilor de la Răsărit, dar şi îngrijorare şi tulburare regelui Irod, care se temea să nu-şi piardă tronul, neînţelegând că Mesia Cel vestit de profeţi nu va întemeia o împărăţie pământească limitată şi trecătoare, ci una cerească, nelimitată şi netrecătoare (cf. Luca 1, 31-33). Prigonit încă din fragedă copilărie, Pruncul Iisus găseşte scăpare sau adăpost în ţară străină, în Egipt. Taina Crucii Îl însoţeşte pe Mântuitorul lumii toată viaţa, din pruncia începută în Betleem până la moartea jertfelnică de la Ierusalim. Însă, în suferinţa Crucii Sale era ascunsă lumina Învierii Sale. De aceea, profetul Isaia a prevestit această taină a mântuirii ca vindecare de păcat şi de moarte, zicând: „Prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).

Dreptmăritori creştini,

Domnul nostru Iisus Hristos vine în lume ca să mântuiască lumea pe care Dumnezeu o iubeşte permanent (cf. Ioan 3, 16-17), chiar dacă mulţi oameni din lume ignoră acest adevăr.

Lucrarea Sa mântuitoare se arată în Sfintele Evanghelii ca fiind eliberatoare de ignoranţă sau de necunoaştere a adevăratului scop al vieţii omului pe pământ, ca vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti, ca ridicare a celor căzuţi în păcate şi patimi egoiste, ca vindecare de înstrăinare a oamenilor faţă de Dumnezeu şi întreolaltă, dar în mod deosebit ca binecuvântare a familiei şi a copiilor acestora, precum şi ca bucurie dăruită celor întristaţi şi ca pace dăruită celor lipsiţi de ea.

Iată de ce, mai ales în aceste zile, suntem chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos să arătăm iubire smerită şi milostivă semenilor noştri, să aducem pace şi bucurie, lumină şi ajutor copiilor şi bătrânilor, săracilor şi bolnavilor şi tuturor celor care au nevoie de prezenţa şi ajutorul nostru.

Să nu uităm în rugăciunile şi în iubirea noastră frăţească nici pe românii aflaţi în apropierea hotarelor României şi în diaspora română.

În noaptea de trecere dintre ani (31 decembrie 2017 spre 1 ianuarie 2018), să înălţăm rugăciuni către Dumnezeu, spre a-I mulţumi pentru ajutorul primit în anul 2017 şi spre a-I cere ajutor în anul 2018.

Anul 2018 este, în mod deosebit, un an al recunoştinţei şi al comuniunii româneşti, deoarece serbăm 100 de ani de la Marea Unire a poporului român într-un stat unitar, unire obţinută prin înţelepciune patriotică, dar şi prin multe jertfe de vieţi omeneşti în Primul Război Mondial. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2018 să fie Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam, precum şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, în Patriarhia Română, adică un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unităţii de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, şi a comuniunii româneşti.

În 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, este prevăzută sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului (a eliberării lui de stăpâniri străine) sau Catedrala Naţională, dedicată Eroilor Români din toate timpurile.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu tradiţionalul: La mulţi ani!

Cu părinteşti binecuvântări, al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

________________________________

[1] Vezi art. „mântuire”, în Dicţionar Biblic, Editura „Cartea creştină”, Oradea, 1995, p 859.

[2] Cf. art. „mântuire”, „Dicţionar Biblic”, pp. 860-863.

[3] Cf. art. „mântuire”, în Concordanţa biblică, Editura Trinitas, Iaşi, 2000, pp. 274-278.

[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 90, 3, în Omilii al Matei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 1003.

[5] Vezi: Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea de sărăci, 1, P.G. 46, 57.

[6] Cf. † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ştiinţa mântuirii, Editura BASILICA, Bucureşti, 2014, pp. 78-81.

_________________________________

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 

 

Slujbe de pomenire pentru eroii din decembrie 1989

În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române va fi oficiată vineri, 22 decembrie 2017, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

Slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 de la Catedrala patriarhală va fi oficiată de la ora 12.00, după Sfânta Liturghie.

În zilele de 21 şi 22 decembrie 2017, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 28 de ani, pentru libertatea poporului român.

În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la:

-         Troiţa din Cimitirul Eroilor Revoluţiei (cartierul Pieptănari, sector 4), 21 decembrie 2017, ora 10.00;

-         Troiţele de la Piaţa Universităţii, 21 decembrie 2017, ora 12.30;

-         Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), 22 decembrie 2017, ora 9.00;

-         Troiţa de la Radio, 22 decembrie 2017, ora 10.00;

-         Troiţa de la Televiziune, 22 decembrie 2017, ora 11.00

-         Troiţa Paraşutiştilor din curtea Televiziunii, 22 decembrie 2017, ora 11.30.

Slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor mai fi oficiate de asemenea la Monumentul Eroilor căzuţi la Revoluţie (bulevardul Timişoarei, sector 6 Bucureşti) şi la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, către pelerinii veniţi la hramul Catedralei Patriarhale, sărăbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (24-29 octombrie 2017)

 

Comunicat de presă

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, către pelerinii veniţi la hramul Catedralei Patriarhale, sărăbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (24-29 octombrie 2017):

Pelerinajul – prilej de rugăciune și comemorare a apărătorilor și mărturisitorilor credinței ortodoxe în timpul comunismului

Iubiți pelerini,

De fiecare dată când plecăm într-un pelerinaj pentru a ne închina în catedrale, mănăstiri sau biserici care adăpostesc adeseori sfinte moaște, ne rugăm stăruitor sfinților pentru a ne călăuzi drumul și încercăm să ne asemănăm cât mai mult acestora prin gândurile și faptele noastre bune.

Sfinții Bisericii au trăit cu multă răbdare suferințele vieții, dar și biruința asupra acestora prin chemarea în ajutor a iubirii milostive a Preasfintei Treimi.

Orice pelerinaj ne amintește că viața este un drum al crucii pentru fiecare dintre noi, deoarece fiecare creștin știe că trebuie să împlinească în viața sa faptele credinței, dar și să rabde cu speranță necazurile, ispitele și greutățile vieții sale. 

Viața duhovnicească a creștinilor este susținută în mod direct de iubirea milostivă pe care Dumnezeu o arată omului. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan mărturisește în acest sens: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Iubiţi credincioși,

Alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, aflate în Catedrala Patriarhală, ne bucurăm, anul acesta, și de prezența unui fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pe care Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii îl aduce în București cu prilejul participării la celebrarea Sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Născut în anul 1759 la Kursk, Sfântul Serafim de Sarov a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sarov la vârsta de doar 19 ani. După o viață bineplăcută lui Dumnezeu în care a vindecat și a povățuit nenumărați pelerini veniți să-l vadă, Sfântul Serafim de Sarov a trecut la cele veșnice în data de 2 ianuarie 1833. El învață că rostul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, ca arvună a bucuriei și păcii din Împărăția lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). 

Rugăciunea, postul, privegherile, pelerinajele sunt mijloace prin care creștinul înaintează în cunoașterea și simțirea harului Duhului Sfânt, însă nu constituie un scop în sine. Ne rugăm pentru a primi în suflet iubirea față de Dumnezeu și de aproapele, postim pentru a ne curăți sufletește și trupește de toate faptele rele, priveghem pentru a respinge din mintea și inima noastră orice gând necurat; mergem spre a ne închina sfintelor moaște cu nădejdea că vom păși și noi pe calea sfinților din Împărăția cerurilor care se roagă pentru sănătatea și mântuirea oamenilor.

Dreptmăritori creștini,

Ne închinăm anul acesta și unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adus de la biserica Sfântul Vasile – Victoria din București. Ne închinăm cu evlavie Crucii Domnului Hristos, zicând: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea o lăudăm și o slăvim”. 

Sfânta Cruce nu este doar o podoabă în Biserică, ci este semnul iubirii lui Hristos față de noi, oamenii, care ne ajută să purtăm crucea vieții noastre, crucea încercărilor, crucea ostenelilor, crucea dăruirii de sine pentru a-i ajuta pe semenii noștri, crucea părinților care își cresc copiii și îi educă în credință, crucea soțului și a soției care se ajută unul pe altul și împreună lucrează faptele credinței, crucea monahilor care se nevoiesc în post și rugăciune, în pocăință, în dorința de a-și sfinți viața, crucea celor care sunt bolnavi în spital sau acasă, crucea celor care sunt singuri, crucea celor care sunt orfani, crucea celor săraci și fără de adăpost și crucea celor neajutorați care primesc mângâiere doar de la Dumnezeu și de la sfinții Lui.

Prezența unui fragment al lemnului Sfintei Cruci în aceste zile, pe Colina Bucuriei, ne invită să reflectăm și asupra suferințelor creștinilor care, de-a lungul secolelor, au mărturisit în viața lor credința în Hristos ca temei al spiritualității românești, adeseori cu prețul jertfirii propriei vieți. 

Iubiți pelerini,

În acest an, în care îl comemorăm pe vrednicul de pomenire Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist, avem bucuria de a primi și vizitele frățești ale Întâistătătorilor și Ierarhilor delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori, care s-au aflat în secolul al XX-lea sub dictatura comunistă: Patriarhia Moscovei și a întregii Rusii, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Albaniei, Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia. Aceste Biserici au trecut prin aceleași încercări dramatice în perioada comunistă ca și Biserica Ortodoxă Română.

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au opus comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura existența instituției și lucrării Bisericii, pentru ca aceasta să slujească în continuare un popor creștin, dar oprimat de un regim ateu. Alături de patriarhul Justinian, la loc de cinste, se numără mulți ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar, mai ales, cei peste 2.000 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia, de cele mai multe ori pentru învinuiri total nefondate, dar considerați ca fiind periculoși pentru noul regim politic. Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au făcut din Biserica Ortodoxă Română una dintre instituțiile majore ale rezistenței poporului român împotriva ateismului comunist.

Suferințele mărturisitorilor din temnițele comuniste – ierarhi, clerici și buni credincioși –, dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina și a clerului curajos constituie dovezi ale credinței și jertfelniciei poporului român, pe care trebuie să le prețuim și să le păstrăm permanent în mintea și inima noastră, spre a sluji lui Dumnezeu cu bucurie și smerenie în toate zilele vieții noastre, dar și pentru a transmite credința ortodoxă și valorile sfinte ale spiritualității românești generației prezente și viitoare.

Suferințele Bisericilor Ortodoxe surori în timpul comunismului au fost, de asemenea, foarte grele, adeseori inimaginabile, regimurile comuniste urmărind desființarea omului religios din statele Europei centrale și de est pe care le-au condus.

Participarea, în acest an, și a unor ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în timpul comunismului are o valoare de simbol – aceea de a comemora în stare de comuniune eclesială pe ierarhii, clericii și creștinii ortodocși din diferitele Biserici Ortodoxe Autocefale din Europa Răsăriteană, care în timpul regimului comunist au mărturisit, adeseori cu prețul vieții, credința lor statornică în iubirea Preasfintei Treimi.

Ne rugăm Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și Sfântului Cuvios Serafim de Sarov să înalțe către Dumnezeu rugăciunile lor pentru sănătatea și ajutorarea pelerinilor, a fraților noștri aflați în suferință sau nevoi și pentru pacea credincioșilor creștini ai Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni. 

În încheiere, vă mulțumim, iubiți pelerini, pentru participarea dumneavoastră la acest hram, pentru credința vie, răbdarea multă și bucuria sfântă pe care le arătați aici în aceste zile.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!

Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

 

 

Mărturisirea credinței ortodoxe în timp de prigoană a Bisericii

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Congresul Internaţional de Teologie Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuţie, rezistenţă şi mărturisire, 23-29 octombrie 2017, Palatul Patriarhiei din București:

Congresul Internaţional de Teologie Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuţie, rezistenţă şi mărturisire, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educațional, în cooperare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, reprezintă un eveniment semnificativ în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Congresul se desfășoară în perioada 23-29 octombrie 2017, la Palatul Patriarhiei din București și reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, ierarhi, preoți, profesori și specialiști din țară și din străinătate.

Lucrările congresului sunt structurate în următoarele patru secțiuni:

1.       Ostilitatea comunismului ateu față de religie: forme de manifestare;

2.       Viața parohiilor, mănăstirilor și a școlilor de teologie în timpul comunismului;

3.       Personalitatea, curajul și înțelepciunea Patriarhului Justinian în timpul comunismului;

4.       Cinstirea memoriei mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei, ca semn de recunoștință și sursă de înnoire spirituală și pastorală azi.

Prin organizarea acestui congres ne propunem să-i omagiem şi să-i comemorăm după cuviinţă pe toţi cei care au fost persecutaţi pentru mărturisirea credinţei ortodoxe, în perioada regimului totalitar comunist.

Inițiativa privind proclamarea în Patriarhia Română a acestui an ca Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului are drept scop cinstirea împlinirii a 40 de ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Justinian, precum și a tuturor acelora (ierarhi, preoți și mireni) care au mărturisit și apărat credința ortodoxă în Hristos, în timpul regimului comunist.

Patriarhul Justinian Marina a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române timp de aproape trei decenii (24 mai 1948 - †26 martie 1977) în perioada celei mai aprige prigoniri a Bisericii de către regimul comunist ateu, instalat la putere în România după luna martie 1945. Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, el a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate uneori sub un discurs favorabil pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului comunist în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, în același timp tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate.

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au opus fățiș comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea vieţii liturgice şi a Bisericii ca instituţie, pentru ca aceasta din urmă să slujească şi să lumineze în continuare un popor creştin, dar oprimat de un regim politic ateu.

Patriarhul Justinian a fost un promotor al dialogului panortodox și inter-creștin. Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară şi cultural-misionară, într-o vreme de dictatură comunistă plină de restricții şi presiuni asupra vieții Bisericii, Patriarhul Justinian a reuşit, cu răbdare constantă şi înțelepciune practică, să dezvolte legături apropiate cu Bisericile Ortodoxe surori şi cu alte comunități creştine. A reprezentat, cu demnitate şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional, la întruniri interortodoxe sau la întruniri intercreştine.

Foarte semnificativă a fost vizita reprezentanţilor majorităţii ţărilor ortodoxe la Bucureşti, în 28 februarie 1955, la festivitatea solemnă de proclamare a canonizării unor sfinţi români, programată de Patriarhul Justinian odată cu aniversarea a 70 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii noastre (1885) și a 30 de ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie (1925). Un motiv în plus de a arăta regimului comunist că Patriarhul are relații de cooperare externă, fapt concretizat prin participarea reprezentanților Bisericilor Ortodoxe surori la evenimentele importante din viața Bisericii Ortodoxe Române.

Lucrarea sa pastorală, misionară, edilitară, culturală şi socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române, reprezintă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioși, un model luminos de credinţă vie şi de slujire sinceră a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale.

Fermitatea și demnitatea mărturisitorilor creștini care l-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos și în închisorile comuniste, prin împlinirea poruncii Sale de a-i ierta pe prigonitori, ne îndeamnă să mărturisim și să apărăm credința noastră ortodoxă în orice timp și situație.

Participarea la acest congres a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe care au suferit în timpul comunismului este o mărturie comună a cinstirii memoriei celor care au mărturisit şi apărat credinţa ortodoxă, chiar cu preţul vieţii lor în vreme de persecuţie.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească împreună cu drepţii şi cu mucenicii sufletele tuturor celor care au mărturisit dreapta credință în Dumnezeu şi nu au abandonat Biserica Ortodoxă în vremuri dificile.

Felicităm pe organizatorii acestui congres şi binecuvântăm pe toți participanții, cu speranţa că acest eveniment academic va contribui la intensificarea legăturilor spirituale dintre Bisericile și popoarele noastre ortodoxe, pentru a mărturisi şi promova credinţa creştină ortodoxă într-o societate pluralistă care se confruntă cu multiple crize: morală, socială şi economică, dar şi cu fenomenul secularizării şi al imigraţiei.

În timpul comunismului ateu, întrebarea majoră pentru un creştin era: cum dobândim libertatea de gândire şi acţiune? Astăzi, întrebarea majoră este: ce facem cu libertatea noastră, cum o folosim? Cum comunicăm şi cum cooperăm unii cu alţii pentru a promova misiunea Bisericii în lumea de azi?

 


DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Sfântul Sinod a ales noul Episcop al Hușilor

În ziua de 5 octombrie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea noului Episcop al Hușilor.

Candidații propuși de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au fost Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nichifor Horia, Exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, ca Episcop al Hușilor, cu un număr de 39 din 48 de voturi valid exprimate.

 

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 14

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)