Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Slujire arhierească la Apateu, în Duminica a XI-a după Rusalii
3
2
1
Slujire arhierească la Apateu, în Duminica a XI-a după Rusalii PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Duminică, 19 August 2012 22:30

 Efectuând o vizită pastoral-misionară, în Duminica a XI-a după Rusalii (19 august 2012), Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica din Apateu (Körösszegapáti), în fruntea unui sobor format din Părintele Origen Sabău, Consilierul Cultural al Episcopiei şi Parohul Apateului şi Arhidiaconul Claudiu de la Catedrala Episcopală din Giula.

Alături de credincioşii ortodocşi români din Apateu, la această slujire liturgică au fost prezenţi şi numeroşi credincioşi din Oradea. În cuvântul de învăţătură adresat acestora, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a tâlcuit pilda datornicului nemilostiv, rânduită de Sfânta noastră Biserică a se citi în această duminică şi i-a îndemnat pe credincioşi să fie întotdeauna recunoscători faţă de bunătatea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de ei, luând însă aminte şi la dragostea şi nevoia de iertare cu care suntem datori faţă de aproapele nostru.

Slujirea menţionată a fost un prilej de bucurie şi de binecuvântare pentru credincioşii ortodocşi români de o parte şi de alta a graniţei, care au dorit ca în această duminică să îşi aducă prinosul lor de cinstire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu în frumoasa biserică ortodoxă românească din Apateu.


Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)