Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Giula, în Duminica a VI-a după Paşti
3
2
1
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Giula, în Duminica a VI-a după Paşti PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Duminică, 20 Mai 2012 21:35

În Duminica a VI-a după Paşti, a Vindecării Orbului din naştere (20 mai 2012), Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală din Giula, în fruntea unui sobor format din Părintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean, Părintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici şi Arhidiaconul Claudiu.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Siluan a vorbit despre puterea tămăduitoare dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos, singura în stare să facă astfel de minuni, precum cea a vindecării şi dăruirii vederii unui om născut orb, precum şi despre valoarea deosebită a vederii duhovniceşti, de care şi noi avem nevoie pentru a-L putea recunoaşte şi a-L urma, la rândul nostru, pe Unul şi Acelaşi Domn şi Mântuitor Iisus Hristos, Care este Lumina lumii şi dăruieşte celor ce cred în El şi Îi păzesc sfintele Sale porunci viaţa cea veşnică.

Tot în cadrul Sfintei Liturghii, în prezenţa rudeniilor şi a cunoscuţilor, a fost săvârşită şi slujba Parastasului pentru credinciosul Teodor Martin, la împlinirea a şase săptămâni de la trecerea sa la cele veşnice.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



Ultima actualizare în Luni, 25 Iunie 2012 23:15
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)