Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Episcopie Episcop Pastorale Pastorală Crăciun 2011
3
2
1
Pastorală Crăciun 2011 PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Vineri, 23 Decembrie 2011 17:33

SCRISOARE PASTORALĂ LA SĂRBĂTOAREA NAŞTERII DOMNULUI – 2011

 

† SILUAN

 

din mila lui Dumnezeu

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria


Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini şi creştine din de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi părintească îmbrăţişare şi binecuvântare!


Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,


„Hristos se naşte, slăviţi-L!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!” (Catavasiile Naşterii Domnului)


Sărbătoarea Naşterii Domnului, sau Crăciunul, după cum este cunoscută ea îndeobşte în popor, reprezintă an de an un prilej de mare bucurie pentru tot românul. Mai întâi pentru cei mai mici din Neamul nostru, care prin curăţia vieţii şi însăşi vârsta lor sunt mult mai aproape de Dumnezeu şi de Taina Pruncului Cel Sfânt, Născut în ieslea cea săracă din Cetatea Betleemului acum două mii şi mai bine de ani, dar despre care, din fericire, încă se mai vorbeşte în lume şi astăzi. Dar şi pentru cei mai mari dintre români, ajunşi deja la vârsta împlinirilor, sau fiind cu tâmplele cernute de zăpadă, dar care, înaintea lui Dumnezeu, se pot socoti tot copii ai Săi preaiubiţi, Crăciunul este pricină de bucurie. Cu toţii, în Biserica Ortodoxă, încă de la primele rugăciuni pe care le învăţăm de la părinţii noştri, aflăm că Tatăl nostru este mai presus de toate Dumnezeu Cel din Ceruri, pe care putem şi suntem îndemnaţi să Îl chemăm cu acest nume, pentru că Îl merită cu adevărat. Cu toţii avem un Tată în Ceruri, iar Acesta este al tuturor. Şi având o astfel de dumnezeiască ocrotire, nu ar mai trebui să ne temem de nimic, ci să ne încredinţăm şi pe noi purtării Sale de grijă. Şi să ne bucurăm.

Bucuria tuturor la acest Praznic Dumnezeiesc este întemeiată şi nu numai noi, oamenii, suntem chemaţi la bucurie, ci aşa cum spune în repetate rânduri Sfânta Scriptură, la vremea Naşterii în această lume a Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria, îngerii Săi din Ceruri S-au bucurat cu bucurie mare, de asemenea şi păstorii aflaţi în împrejurimi în acel ceas (Luca 2,10), oameni simpli, din popor, şi tot aşa şi magii-împăraţi, veniţi de departe pentru a se închina Pruncului Născut în iesle şi a-I aduce daruri de mare preţ (Matei 2,10-11). Oare cum se explică acest sentiment extraordinar al bucuriei, pe care cu toţii dorim să îl avem, dar care de cele mai multe ori trece pe lângă noi, fără a ni-l putea impropria?

S-a întâmplat aşa pentru că ei au reuşit să treacă dincolo de aparenţe şi să vadă în Cel Nou Născut ceea ce El era cu adevărat şi nu doar un simplu copil, asemenea tuturor celorlalţi copii care se nasc în lume, ci pe Însuşi Trimisul lui Dumnezeu sau Mesia, Cel care dă pace sufletelor noastre (Ioan 14,27), ale celor care îndrăznim să ne punem nădejdea întru Dânsul. Au reuşit să recunoască în Pruncul Iisus Hristos pe Dumnezeul Cel adevărat, Căruia au voit să I se închine, din dragoste şi să asculte de El, spre deosebire de mai-marii şi învăţaţii poporului evreu de mai târziu, care văzându-şi socotelile încurcate şi planurile răsturnate, înţelegând că Iisus Hristos Domnul are un alt mod de înţelegere a lucrurilor şi de a acţiona decât cel pe care îl învăţaseră ei şi mai ales crezând că Acesta le va lua locul şi autoritatea, în loc să se bucure, s-au umplut de pizmă. Iar către sfârşitul activităţii pământeşti a Domnului Hristos au covârşit paharul nelegiuirilor prin uciderea Celui fără prihană, Celui numit de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul „Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29, 36), ştiind mai dinainte la ce trebuie să se aştepte de la oameni, de la cei pe care i-a zidit, dacă voieşte cu adevărat să îi şi mântuiască. Prin moartea Sa de mai târziu a voit Hristos Domnul să stingă odată pentru totdeauna setea de răzbunare şi răutatea din sufletele oamenilor, pe care a şi înfrânt-o prin puterea jertfei şi a sacrificiului Său, pe Cruce, de bună voie asumat. Din păcate, însă, nu toţi vor fi în stare să priceapă puterea darului lui Dumnezeu şi vor stărui într-ale lor păcate, alungându-şi astfel din suflete pacea cerească şi darul bucuriei.


Iubiţi cinstitori şi închinători ai Celui Născut în peştera Betleemului,


Dacă poruncile lui Dumnezeu sunt multe şi doar cel care stăruieşte în împlinirea lor va ajunge să le înţeleagă cu adevărat şi să le preţuiască, să ne aplecăm şi noi asupra acestei descoperiri şi să vedem ce ne lipseşte ca să fim cu adevărat fericiţi.

Prima şi cea dintâi poruncă lăsată de Dumnezeu în mod indirect neamului omenesc, dar înscrisă în însăşi firea sa a fost aceasta: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul” (Facere 1, 28). Sunt cuprinse aici mai multe lucruri de o importanţă capitală pentru oamenii zidiţi de Dumnezeu, după chipul Său, şi anume darul şi porunca de a se înmulţi. „Căci unde este unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac” (Psalm 132, 3). Unirea presupune dragostea dintre oamenii dăruiţi de Dumnezeu unul altuia pentru a nu fi şi a nu se simţi singuri în această lume, şi care în mod firesc sunt chemaţi mai apoi şi spre naşterea de fii. Iar binecuvântarea lui Dumnezeu se vădeşte mai ales în darul vieţii, prin copiii care se nasc în lume şi care îi arată pe oameni asemenea lui Dumnezeu, Singurul Făcător al lumii şi Dătător de viaţă.

Apoi va veni la rând şi stăpânirea întregii creaţii, cu tot ceea ce Dumnezeu a aşezat în ea (vietăţi de pe pământ, din apă şi din înălţime). Aşadar dorinţa aceasta de a stăpâni, care se regăseşte, de asemenea, între pornirile sufletului omenesc, are şi ea o oarecare întemeiere dumnezeiască legată de începuturi. Dar ambele chemări aflate în om (a naşterii şi a stăpânirii), numite de unii instincte, au fost din păcate, în bună măsură, deturnate de la rostul şi sensul lor firesc, lăsate de Dumnezeu, aşa încât astăzi avem o alergare nestăvilită a omului modern doar înspre plăcerile trupului, încercând să evite cu orice preţ responsabilitatea naşterii de fii, iar pe de altă parte dorinţa de stăpânire asupra naturii s-a îndreptat asupra celorlalţi semeni. Şi dimpreună cu această dorinţă de stăpânire s-a mai înfrăţit o altă patimă aducătoare de mari nenorociri asupra lumii, şi anume cea a lăcomiei de avere. O posibilă cauză a crizei economice care cutremură astăzi întreg mapamondul şi îngrijorează pe bună dreptate popoarele în ceea ce priveşte ziua de mâine, rezidă în „slobozirea” în sufletele oamenilor de astăzi a acestor patimi, care au ajuns să-i stăpânească.

Să înţelegem aşadar, că viaţa cuiva nu stă în dobândirea de avere (Luca 12,15), în stăpânirea celorlalţi sau în plăcerile vieţii, după cum ne învaţă mai târziu Cel Căruia astăzi Îi prăznuim Naşterea, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Toate acestea lucruri neînţelese în felul în care Dumnezeu a vrut să le înţelegem şi luate după bunul nostru plac, se transformă într-o căutare fără sfârşit, provocatoare de suferinţă celor de lângă noi şi sufletelor noastre.


Iubiţi credincioşi şi credincioase,


Dacă Praznicul de astăzi, al Naşterii Domnului este aducător de bucurie, iar lumea în care trăim este plină de tulburare şi de suferinţă, să socotim mai bine ce ne dorim cu adevărat pentru sufletele noastre şi pentru cei de o seminţie cu noi. Oare am vrea să ne transformăm şi noi în nişte căutători de-a pururea nefericiţi şi luptători împotriva noastră, a chemării încredinţate nouă de Dumnezeu şi a fericirii la care El doreşte cu dinadinsul să ne facă părtaşi? Sau ne vom întoarce privirea înspre străbunii noştri, la felul în care au ştiut să trăiască, luând pildă de la ei şi încercând să ne asumăm şi noi răspunderile şi darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu?

Anul acesta care se apropie de ultimele sale file, a fost în întregime dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române cinstirii a două Taine şi responsabilităţi majore ale Neamului nostru Românesc: Taina Cununiei şi Taina Sfântului Botez, sau altfel-zis a familiei şi educaţiei creştine, întru credinţa dreptmăritoare, a tinerelor ei vlăstare.

Într-adevăr, una dintre grijile majore ale omului secolului XXI, mai ales în condiţiile crizei actuale şi a nesiguranţei viitorului, este şi întrebarea: oare cum aş putea să am copii, dacă nu am cu ce să îi cresc?

Dar nici strămoşii noştri nu au fost mai înstăriţi, pentru a-şi creşte familiile numeroase în lipsa totală a grijii zilei de mâine. Ba dimpotrivă, de multe ori i-au crescut în condiţii foarte austere, dar aceasta nu i-a împiedicat să dea totuşi naştere celor pe care Bunul Dumnezeu a vrut să-i dăruiască lor.

Iar dacă tinerele noastre familii de azi se vor hotărî cu toată puterea lor să îşi asume această primă poruncă (a naşterii de fii şi fiice) şi vor merge mai departe şi în ceea ce priveşte grija pentru sufletele plăpânde ale copiilor lor, învrednicindu-i pe aceştia de darul cel mare al Sfântului Botez şi de o educaţie bazată pe valorile creştine, crescându-i aşadar întru credinţă, vor avea toate motivele ca mai târziu, după ce va trece vremea cea grea a începutului, iar copiii vor ajunge la vârsta maturităţii, atât din punct de vedere fizic, cât şi spiritual, părinţii să simtă o îndoită bucurie: mai întâi pe aceea că au lăsat ceva vrednic de lăudat în această lume, adică pe urmaşii lor, nemaifiind singuri la vremea bătrâneţelor, iar aceştia pot deveni, la rândul lor, oameni de omenie şi cetăţeni de nădejde, atât ai ţării în care trăiesc, cât şi ai Patriei Cereşti, după care cu toţii însetăm.

În felul acesta, nu doar că vom cinsti aşa cum se cuvine memoria înaintaşilor noştri, dar vom arăta şi faptul că suntem în stare să înţelegem ce înseamnă Praznicului Naşterii Domnului, iar bucuria vestită de îngeri păstorilor din acele vremuri va reuşi să copleşească şi sufletele noastre.

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Domnul Cel Născut în ieslea Betleemului rugător,

                                                              

† Siluan

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

 

Dată în Reşedinţa noastră Episcopală din Giula, la Praznicul Naşterii Domnului, în anul mântuirii 2011.

Ultima actualizare în Miercuri, 07 Martie 2012 17:45
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)