Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Episcopie Istoricul Eparhiei Monografia Episcopiei
3
2
1
Monografia Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria PDF Imprimare Email

Prezenţa românilor pe teritoriul Ungariei de astăzi urcă de-a lungul istoriei până în primul mileniu creştin, după cum menţionează cronicarul Anonimus în scrierea sa. Potrivit acesteia, românii sunt prezenţi în Câmpia Panoniei la venirea ungurilor, în anul 896.[1] Anonimus îi menţionează pe români atât în Câmpia dintre Dunăre şi Tisa, adică în plin teritoriu maghiar actual, cât şi în teritoriul care se întinde de la Tisa spre răsărit, până în mijlocul Munţilor Bihorului şi dincolo de ei, în spaţiul care se va numi din acest motiv Transilvania. În Gesta Hungarorum, Anonimus afirmă cu toată claritatea că la venirea ungurilor pe Câmpia Dunării şi a Tisei şi în încercărilor lor de a intra în Munţii Crişanei şi mai târziu în cei ai Ardealului i-au găsit acolo pe băştinaşii români, fiind obligaţi să se lupte cu românii şi cu voievozii lor de multe ori, în diferite locuri şi ocazii. Cu alte cuvinte, cronicarul maghiar recunoaşte că românii sunt autohtoni în aceste ţinuturi, iar ungurii venetici. Deci nici Câmpia Panoniei şi nici Ardealul nu erau goale sau res nullius, ci erau locuite de români şi în mai mică măsură de populaţii slave.[2]

Deşi există câteva documente ce atestă prezenţa românilor ortodocşi pe teritoriul Ungariei de astăzi, începând cu secolele VIII-IX, totuşi lipsa de documente în general şi faptul că de-a lungul vremii românii din aceste părţi au fost în marea lor majoritate iobagi, face ca istoria românilor din Ungaria să înregistreze multe lacune şi să nu poată fi stabilită cu exactitate.[3]

Pe lângă prezenţa românească atestată documentar în secolele anterioare, mai consemnăm o stabilire masivă a altor români, la începutul secolului al XV-lea.[4]

Despre românii care trăiau în timpul stăpânirii turceşti, în părţile de răsărit ale Ungariei, unde până astăzi se află majoritatea comunităţilor româneşti ortodoxe, ne vorbeşte şi călătorul turc Evlia Celebi, care scria, în anul 1666, că în cetatea Giulei a găsit mulţi români şi unguri care vorbeau româneşte şi ungureşte.[5] Cu toate că despre o viaţă bisericească organizată a românilor din Ungaria putem vorbi în adevăratul sens al cuvântului doar spre sfârşitul secolului al XVII-lea, ea trebuie să fi existat şi înaintea acestei date, după cum o atestă şi titulatura Mitropolitului Sofronie, care îşi avea reşedinţa la Mânăstirea Hodoş-Bodrog de lânga Arad şi care în anul 1651 purta titlul de: Mitropolitul cetăţilor Lipova şi Giula.[6]

O dovadă concludentă a prezenţei româneşti organizate din punct de vedere bisericesc, la începutul secolului al XVIII-lea, o constituie şi bisericile de lemn din comunităţile bisericeşti de la acea vreme, care au continuat să supravieţuiască până astăzi sub formă de parohii, biserici care au fost reconstruite ulterior din material mai durabil. Cu excepţia bisericii din comuna Otlaca Pustă, ctitoria credinciosului Ştefan Rusu, bisericile din celelalte parohii, au fost ridicate în special prin jertfelnicia credincioşilor.

Parohiile ortodoxe române din Ungaria, din clipa întemeierii lor, erau subordonate autorităţilor bisericeşti ortodoxe române, adică mitropoliţilor sau episcopilor care aveau jurisdicţie asupra zonei în care se găseau acestea.

Odată cu înfiinţarea Episcopiei Aradului (în secolul al XVIII-lea), românii din Ungaria devin dependenţi canonic şi administrativ de aceasta.

În secolele XVIII-XIX, la românii din Ungaria se consemnează existenţa a 17 comunităţi bisericeşti, care au fost cuprinse şi ele în Mitropolia Ardealului, reînfiinţată şi organizată de catre vrednicul Mitropolit Andrei Şaguna. Dintre aceste parohii, următoarele 9 au aparţinut de Episcopia Aradului, în felul următor: Bătania şi Cenadul-Unguresc făceau parte din Protopopiatul Arad; Bichişul, Bichişciaba (cu filia Ciorvaş), Chithighazul, Otlaca-Pustă, Giula Mare (Giula Maghiară, sau parohia din Oraşul Mare Românesc) şi Giula Mică (Giula Germană, sau parohia din Oraşul Mic Românesc) erau în Protopopiatul Chişineu-Criş. De Consistoriul Eparhial al Oradiei, prin Protopopiatul Oradiei, au aparţinut: Apateul, Darvaşul, Jaca, Peterdul, Săcalul şi Vecherdul, iar Micherechiul şi Crâstorul au făcut parte din Protopopiatul Tinca din aceeaşi eparhie.

Această situaţie s-a menţinut până în anul 1920, când datorită retrasării graniţei dintre Ungaria şi România, mulţi preoţi ortodocşi români au părăsit parohiile lor şi au trecut în România, rămânând în parohiile româneşti din Ungaria doar patru preoţi: Protosinghelul Ghenadie Bogoievici la Budapesta, Petru Biberea la Giula Mică (sau Giula II), Vasile Beleş la Chitighaz şi Simion Cornea la Bătania.[7]

În aceste parohii meţionate mai sus, în a II-a jumătate a secolului al XX-lea au fost cuprinşi un număr de aproximativ de 25.000 de români, care se găseau aşezaţi, în marea lor majoritate, în diferite localităţi, în regiunea de la Mureş şi până la Crişul Repede, de-a lungul frontierei actuale cu România.

Încercând să oprească risipirea comunităţilor româneşti, Consistoriul Ortodox Român din Oradea i-a încredinţat Protosinghelului Ghenadie Bogoievici, Parohul din Budapesta, prin adresa cu nr. 1636 din 1920, conducerea duhovnicească a parohiilor româneşti din Ungaria, această încredinţare fiind întărită mai târziu şi de Episcopia Aradului. Guvernul maghiar a creat în parelel un comisariat regal condus de prelatul greco-catolic Iosif Siegescu, care să reprezinte interesele românilor din Ungaria. Protosinghelul Bogoievici îi prezenta acestuia problemele bisericeşti ale comunităţii româneşti, iar Siegescu, la rândul său, le prezenta sub formă de raport Guvernului maghiar, stârnind astfel nemulţumirea puţinilor preoţi români rămaşi în Ungaria, ale căror plângeri nu erau ascultate.

În faţa presiunii permanente asupra comunităţii româneşti se simte nevoia organizării parohiilor româneşti într-o singură organizaţie, în acest sens existând mai multe încercări, fără rezultat însă: Adunarea de la Bichişciaba din 11 octombrie 1927, Colegiul preoţilor ortodocşi români din Ungaria din 29 iulie 1929, Adunarea Protoprezbiterială din Chitighaz din 29 februarie 1932.

În data de 24 iunie 1934 a avut loc la Giula Sinodul Protoprezbiterial al Românilor Ortodocşi din Ungaria, care s-a transformat în Congresul Naţional al Românilor Ortodocşi din Ungaria şi a hotărât înfiinţarea protopopiatelor Giula, Chitighaz, Micherechi şi Budapesta. De asemenea, Sinodul a hotărât că este absolut necesară înfiinţarea unei Eparhii, pentru apărarea şi perpetuarea identităţii spirituale româneşti.[8]

Pe 15 mai 1936, la Giula a fost convocată şedinţa Colegiului protopopesc, la care s-a hotărât convocarea Sinodului Eparhial, pe data de 20 august 1936, pentru înfiinţarea Consistoriului Eparhial. Însă din cauza opoziţiei regimului politic hortyst, Eparhia nu a putut fi constituită. Guvernul maghiar a propus Patriarhiei Ecumenice un plan de organizare a vieţii bisericeşti ce presupunea înfiinţarea unei mitropolii cu două episcopii sufragane. Patriarhia Ecumenică ar fi trebuit să organizeze 3 episcopii în Ungaria: una pentru români, una pentru sârbi şi una pentru greci, cu sediul la Budapesta. Primii doi episcopi urmau să fie aleşi de comunităţile lor, iar mitropolitul era numit de Constantinopol. Între 19-20 aprilie 1936, delegaţia trimisă la Bucureşti de către Patriarhul Ecumenic Veniamin I a purtat negocieri cu Patriarhia Română, la care s-a stabilit ca grecii din Ungaria, ce aveau 6 parohii şi 2 filii, să aibă o episcopie cu reşedinţa la Budapesta, cu dependenţă canonică de Constantinopol, românii să aibă un episcop la Giula, care se va conduce după Statutul organic şi sârbii să aibă de asemenea episcopie proprie, dar această ideea nu a fost pusă în practică.[9]

După anul 1940, anul ataşării Ardealului de Nord la Ungaria, a început o acţiune concentrată de maghiarizare a românilor, înfiinţându-se, printr-un decret publicat abia la 12 aprilie 1942, Biserica Ortodoxă Maghiară, organism hibrid, menit să rupă unitatea comunităţilor româneşti. În toamna anului 1940, după ce 7 preoţi şi mai mulţi credincioşi din diferite parohii au fost internaţi în lagăre de concentrare, autorităţile au silit preoţii români de curând eliberaţi ca, împreună cu rutenii, să adere la Biserica Ortodoxă Maghiară şi să se declare maghiari. În urma acestor presiuni, în afara comunităţilor din Bătania cu preotul Ioan Magdu, Cenadului cu preotul Mladen Luţai şi Budapestei cu preotul Toma Ungureanu, celelalte parohii au fost integrate nou-createi structuri, redevenind însă române până în anul 1946. Pentru scurt timp a fost înfiinţată şi Facultatea de teologie ortodoxă maghiară care avea menirea de a pregăti preoţi pentru Biserica Maghiară, dar care s-a închis pentru totdeauna în 1944.[10]

Această perioadă de mare suferinţă pentru românii ortodocşi din Ungaria s-a încheiat după sfârşitul celui de-al II-lea război mondial, atunci când parohiile ortodoxe române din Ungaria au rupt legătura cu Biserica Ortodoxă Maghiară, revenind până în 1946 la Biserica Mamă. Astfel, după aproximativ 20 de ani de tergiversări a putut fi pusă din nou problema înfiinţării unei Eparhii Ortodoxe pentru românii din Ungaria. Comisia de Iniţiativă întrunită în 15 ianuarie 1946 a procedat la alegerea deputaţilor pentru Congresul Naţional Bisericesc, organul ce avea competenţa înfiinţării Consiliului Eparhial.

Cu consimţământul IPS Mitropolit Nicolae Bălan al Ardealului şi PS Nicolae Popoviciu al Oradiei, PS Andrei Magieru al Aradului a fost mandatat, în calitate de comisar consistoral, ca în data de 27 martie 1946 să fie convocat Congresul Naţional Bisericesc în oraşul Giula, având ca preşedinte pe protopopul Dumitru Sabău, la care au luat parte 9 deputaţi clerici şi 13 mireni. Astfel, Congresul a hotărât înfiinţarea Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria cu sediul la Giula, care să înglobeze toate comunităţile ortodoxe româneşti din Ungaria. Autorităţile maghiare, după ce au încercat din nou să revină la ideea unei Biserici Ortodoxe Maghiare unice, chiar sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, (în urma refuzului acesteia din urmă) au fost nevoite să recunoască Eparhia Ortodoxă Română din Giula, care funcţiona efectiv sub jurisdicţia Patriarhiei Române din data de 27 martie 1946.[11]

În fruntea Eparhiei a fost ales, în calitate de Vicar al Episcopiei, Pr. Dr. Petru Mândruţău şi tot în aceeaşi şedinţă au fost aleşi şi membrii Consistoriului Eparhial. Părintele Mândruţău a păstorit Vicariatul până în anul 1976, când, după 30 de ani de activitate, s-a retras, continuând să slujească în parohia din Budapesta. I-a urmat Părintele Ic. Stavr. Dr. Teodor Misaroş, care a fost instalat în Catedrala Episcopală din Giula la data de 21 noiembrie 1976, de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului. În urma plecării la Domnul a Părintelui Misaroş, a urmat la conducerea Vicariatului Pr. Ic. Stavr. Pavel Ardelean, instalat la 26 august 1984 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Coman al Oradiei.

În toată perioada funcţionării Vicariatului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a desemnat un ierarh, membru al Sfântului Sinod, ca locum-tenens pentru administrarea Vicariatului. Astfel, această funcţie a revenit Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, între 1962-1973, în timpul arhipăstoririi Sale ca Episcop al Aradului, Preasfinţitului Visarion Aştileanu al Aradului, Preasfinţiţilor Vasile Coman şi Ioan Mihălţan ai Oradiei şi Preasfinţitului Timotei al Aradului.

După anul 1989, anul unor schimbări profunde în întreaga Europă, se poate vorbi de o nouă etapă în istoricul Eparhiei româneşti din Ungaria.

În anul 1993 a fost aprobat un nou Statut de organizare şi funcţionare al Vicariatului, care avea ca episcop locum-tenens pe Preasfinţitul Timotei Seviciu, Episcopul Aradului.

Funcţionarea până în anul 1997 a acestei structuri bisericeşti ca Vicariat, fără prezenţa unui ierarh, trebuia reglementată canonic şi astfel, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa sa de lucru din 13-14 februarie 1997, la dorinţa preoţilor şi credincioşilor români din Ungaria, a reactualizat şi pus în aplicare hotărârile sinodale din 1950 şi 1953, ca răspuns la hotărârea Congresului Naţional de la Giula, din 27 martie 1946, privitoare la înfiinţarea Episcopiei, căreia să i se asigure conducere ierarhică directă.

Un moment foarte important al vieţii bisericeşti din Eparhia de la Giula l-a reprezentat definitivarea în anul 1998 a Statutului de organizare şi funcţionare al Eparhiei, adoptat într-o formă iniţială în şedinţa Adunării Eparhiale din 10 iunie 1998, pentru ca – în urma amendamentelor aduse de către Sfântul Sinod – Adunarea Eparhială de la Giula să-şi însuşească Statutul cu aceste amendamente, în şedinţa sa din data de 11 decembrie 1998.

Un alt moment important în organizarea vieţii bisericeşti din cadrul Eparhiei de la Giula l-a constituit alegerea unui ierarh titular.

Astfel, în aceeaşi şedinţă din 11 decembrie 1998, desfăşurată sub preşedinţia Preasfinţitului Timotei al Aradului, după ce membrii Adunării Eparhiale au fost înştiinţaţi despre aprobarea de către Sfântul Sinod a Statutului acestei Episcopii, inclusiv a amendamentelor care vizau contextul specific în care aceasta urma să îşi desfăşoare activitatea, unii dintre membri au solicitat transformarea Adunării Eparhiale în Colegiu Electoral, în vederea alegerii ierarhului titular, fără ca aceasta să aibă loc la data respectivă. Cu această ocazie s-a propus o listă de candidaţi, care urma să fie analizată şi aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În şedinţa sa din decembrie 1998, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, luând act de desfăşurarea lucrărilor Adunării Eparhiale de la Giula, din data de 11 decembrie 1998, în cadrul cărora a fost însuşit Statutul Eparhiei (cu amendamentele aduse de Sfântul Sinod), a hotărât să se comunice PS Episcop Timotei al Aradului acordul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru nominalizarea următorilor candidaţi pentru alegerea ierarhului titular al Episcopiei Ortodoxe Române de la Giula-Ungaria: P.Cuv. Protos. Sofronie Drincec, P.Cuv. Daniel Stoenescu şi P.Cuv. Nestor Iovan. S-a mai hotărât să se încredinţeze PS Episcop Timotei al Aradului mandatul de a convoca, în cel mai scurt timp posibil, Adunarea Eparhială care să se transforme în Colegiu Electoral, în vederea alegerii viitorului Episcop de la Giula.

La şedinţa Colegiului Electoral din data de 30 ianuarie 1999, a fost ales ca Episcop al acestei Eparhii Preasfinţitul Părinte Sofronie Drincec, fiind confirmat în această treaptă în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al BOR din 4 februarie 1999.

În seara zilei de 20 februarie s-a săvârşit anunţarea şi chemarea Ipopsifiului la treapta arhieriei, în prezenţa Preasfinţitului Episcop Dr. Ioan Mihălţan al Oradiei, a Preasfinţitului Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi a Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, fiind de faţă reprezentanţi ai autorităţilor de stat din România şi Ungaria, clerul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, numeroşi credincioşi, precum şi un ales sobor de preoţi, monahi şi monahii din România.

În zorii zilei de 21 februarie 1999, Dl. Profesor Ion Budai, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, a întâmpinat convoiul oficial venit din România, avându-l în frunte pe Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist.

Au fost prezenţi şi au slujit la Sfânta Liturghie şi la hirotonia întru arhiereu a Ipopsifiului o delegaţie de cincisprezece ierarhi din România, în frunte cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist şi au asistat reprezentanţi ai celorlalte Biserici din Ungaria, oficialităţi de stat din România şi autorităţi maghiare.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Teofan Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire Gramatei patriarhale de numire în funcţia de Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria a Preasfinţitului Părinte Sofronie. Părintele Patriarh a înmânat noului episcop cârja, simbol al demnităţii episcopale şi l-a îmbrăcat cu mantia arhierească, aşezându-l în tronul episcopal din Catedrala „Sfântul Nicolae” din Giula, a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.[12]

La scurt timp după instalarea Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria să fie afiliată Mitropoliei Banatului.

Perioada următoare instalării a însemnat pentru românii din Ungaria o adevărată reînnoire, prin activitatea pastoral-misionară a Preasfinţitului Episcop Sofronie, care a fost prezent permanent în mijlocul comunităţii, luptând pentru păstrarea credinţei şi limbii strămoşeşti. Pentru prima oară după multă vreme, românii s-au bucurat de prezenţa binecuvântată a unui Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea persoana Ierarhului a contribuit la o prezenţa vie, permanentă, dar şi recunoscută, a Episcopiei, atât în cadrul comunităţii româneşti din Ungaria, cât şi în afara acesteia.

Anul 2007 a reprezentat pentru Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, primirea unui nou arhiereu în persoana Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan Mănuilă, ales în postul lăsat vacant prin alegerea şi mai apoi întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie Drincec în scaunul episcopal al Oradiei. Colegiul Electoral al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, întrunit în şedinţă extraordinară de lucru, la data de 11 martie 2007, sub preşedinţia ÎPS Mitropolit Nicolae al Banatului, delegatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind de faţă şi Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei al Aradului, a ales în unanimitate pe P.Cuv. Părinte Arhimandrit Siluan Mănuilă în demnitatea de Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. Alegerea Colegiului Electoral de la Giula a fost validată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 21 iunie 2007, iar hirotonia şi întronizarea PS Episcop Siluan, a avut loc în Catedrala Episcopală din Giula, în ziua de 8 iulie 2007, sub protia ÎPS Mitropolit Nicolae al Banatului, înconjurat de un sobor de arhierei, fiind de faţă autorităţi religioase şi civile din România şi Ungaria. Bucuria prilejuită de această mare sărbătoare a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria s-a revărsat asupra tuturor celor prezenţi, ierarhi, preoţi, diaconi, monahi, monahii, diplomaţi, conducători ai instituţiilor româneşti şi maghiare, şi asupra sutelor de credincioşi, din Ungaria şi România, prezenţi la acest eveniment.[13]

În prezent, structura administrativ-bisericească a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cuprinde un număr de: (4) patru protopopiate cu (21) douăzeci şi una de parohii şi (16) şaisprezece filii, precum şi patru aşezăminte monahale, organizate după cum urmează:

- Protopopiatul GIULA - cu (5) cinci parohii: Giula I cu filiile Vareu şi Doboz, Giula II, Bichişciaba cu filia Ciorvaş, Bichiş cu filia Sarvaş şi Otlaca-Pustă cu filia Uichighioş;

- Protopopiatul BUDAPESTA - cu 2 (două) parohii: Budapesta I, Budapesta II;

- Protopopiatul SEGHEDIN - cu (5) cinci parohii: Chitighaz cu filia Megieşhaz, Seghedin cu filia Macău, Aletea cu filia Leucuşhaz, Bătania cu filia Dâmbighaz şi Cenadul Unguresc cu filiile Patfal şi Nădlacul Unguresc;

- Protopopiatul DOBRIŢÂN - cu (9) nouă parohii: Micherechi cu filia Şercad, Apateu cu filiile Pusta Cărmăjdului şi Cheresteşiul Bihorului, Săcal cu filia Homorogul Unguresc, Dobriţân cu filia Ifalău, Jaca, Darvaş, Vecherd, Peterd şi Crâstor.

Cele patru centre monahale organizate în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria sunt următoarele:

1) Reşedinţa Episcopală, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfinţii Trei Ierarhi”, având statut de mânăstire de călugări;

2) Mânăstirea din Săcal, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”;

3) Paraclisul Episcopal de la Bichiş, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, cu statut de metoc al Episcopiei;

4) Aşezământul monahal „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Budapesta.

În calitate de Preşedinte de onoare al Colegiului de Redacţie al publicaţiei „Buletinul Episcopiei”, Preasfinţitul Părinte Siluan a supravegheat îndeaproape apariţia periodicului eparhial, care a ajuns la numărul 83.

Pe plan pastoral şi cultural, este de menţionat că, în anul 2008, a fost înfiinţată Fundaţia „Sfântul Nicolae" a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, având ca scop sprijinirea activităţii pastoral-misionare a Episcopiei. De asemenea, au fost organizate mai multe simpozioane şi manifestări culturale, serbări şi diferite concerte şi spectacole, precum şi două tabere pentru tineret, pe an, de religie, la Giula şi în România şi de pictare a icoanelor pe sticlă, la Jaca, în judeţul Bihorul Unguresc.


[1] Izvoarele istoriei românilor, vol.I, Faptele ungurilor de secretarul anonim al regelui Bela, traducere de G. Popa – Lisseanu, Bucureşti, 1935, p.40-43, apud Radu Păiuşan, Ionel Cionchin, O istorie a românilor din Ungaria, Editura Eurostampa,Timişoara 2003, nota 31, p.319.

[2] Monsenior dr. Ioan Dan, O istorie fabricată si o pseudoproblemă din istoria Transilvaniei, Editura Viaţa Crestină, Cluj Napoca,1994, p.11, apud Radu Păiuşan, Ionel Cionchin, op.cit., nota 32, p.319.

[3] Teodor Misaroş, Din istoria comunitaţilor bisericeşti ortodoxe române din Ungaria, ediţia a II-a, revizuită, Giula, 2002, p.9.

[4] Conf. Univ. Dr. Gagyi Tiberiu, Bisericile Ortodoxe Româneşti din Ungaria. Prezent şi perspectivă, Casa de editură Eclusiv, 2009, p.11.

[5] Radu Păiuşan, Ionel Cionchin, op.cit., nota 32, p.297.

[6]Suciu, I.D., Monografia Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1977, p.94, apud Teodor Misaroş, op.cit., p.143.

[7] Teodor Misaroş, op.cit., p.234.

8 Ibidem, p.242.

[9] Plămădeală Antonie, Un episod important din lupta pentru limba română, Ortodoxia, anul XXX, nr.3/1978, p.426.

[10] Teodor Misaroş, op.cit., p 249.

[11] Ibidem, p.255.

[12] Conform Procesului Verbal despre hirotonia şi instalarea Episcopului Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, din data de 21 februarie 1999, păstrat în arhiva Episcopiei.

[13] Conform Procesului Verbal despre hirotonia şi instalarea noului episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, de la data de 8 iulie 2007, păstrat în arhiva Episcopiei.

Structura Eparhiei până în anul 1999

Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria avea în componenţă 19 comunităţi bisericeşti cu 2 filii şi cu 21 posturi de preoţi şi aproximativ 20.000 de credincioşi. Parohiile au fost repartizate în 3 protopopiate cu sediul la Giula, Micherechi şi Chitighaz.

- Protopopiatul Giula - parohiile Bichiş, Bichişciaba, Budapesta, Ciorvaş, Giula I, Giula II

- Protopopiatul Micherechi - parohiile Apateu, Crâstor, Darvaş, Jaca, Micherechi, Peterd, Săcal, Vecherd şi filia Nagygyante

- Protopopiatul Chitighaz - parohiile Aletea cu filia Leucuşhaz, Bătania, Cenadul Unguresc, Chitighaz şi Otlaca-Pustă.

Primul Vicar Episcopal a fost Părintele Dr. Petru Mândruţău, de numele căruia este legată înfiinţarea Eparhiei. El a jucat un rol important în viaţa bisericească, având în jurul său pe toţi conducătorii spirituali care au căutat să facă faţă încercărilor grele din acele timpuri. În anul 1976, după 30 de ani de activitate, s-a retras, continuând să funcţioneze preot la Budapesta.

A fost înlocuit de Pr.Ic.Stavr. Dr. Teodor Misaroş, care a fost instalat Vicar de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, la data de 21 noiembrie 1976, în Catedrala Episcopală din Giula. A funcţionat ca Vicar Episcopesc până la 13 iulie 1983, când a decedat. A urmat la conducerea Vicariatului Pr.Ic.Stavr. Pavel Ardelean, instalat la data de 26 august 1984, în Catedrala Episcopală din Giula.

În toată perioada funcţionării Consistoriului Eparhial şi apoi a Vicariatului Ortodox Român din Ungaria, structurile bisericeşti au activat cu binecuvântarea şi sub directa purtare de grijă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a desemnat întotdeauna un ierarh-membru al Sfântului Sinod pentru a administra Vicariatul. Astfel, s-au succedat ca administratori ai Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria: Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, în vremea cât a fost Episcop al Aradului (1962 - 1973), Preasfinţiţii Episcopi Visarion Aştileanu al Aradului, Vasile Coman şi Ioan Mihălţan ai Oradiei.

Anul 1990 aduce profunde schimbări în toate ţările din Europa de Est, care au făcut parte din lagărul sovietic comunist. Astfel în anul 1992, a fost aprobat un nou Statut de organizare şi funcţionare a Vicariatului Ortodox Român din Ungaria care avea de acum pe Preasfinţia Sa Dr. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, ca Administrator al Vicariatului Ortodox Român din Ungaria. În 14 februarie 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a reactivat hotărârile mai vechi ale acestui înalt for bisericesc, din 1950 şi 1953, privind aprobarea hotărârii de înfiinţare a Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.

 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)