Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Arhivă știri
3
2
1
Slujire arhierească în parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Drobeta Turnu-Severin PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Duminică, 24 Iulie 2011 21:16

În Duminica a VI-a după Rusalii (24 iulie 2011), Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocşi din Ungaria, împreună cu Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Chiriarhul locului, au săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Drobeta Turnu-Severin.

La Sfânta Liturghie, alături de cei doi ierarhi şi soborul de preoţi şi diaconi, a fost prezent un număr mare de credincioşi, format atât din membri ai acestei parohii în formare, cât şi ai Asociaţiei „Oastea Domnului”, sosiţi din Craiova, Podari (jud. Dolj), Băile Herculane (jud. Caraş Severin), dar şi din diferite sate ale judeţului Mehedinţi. Între participanţi s-au numărat mulţi tineri şi copii, care au fost cuminecaţi, la momentul potrivit, cu Sfintele Taine.

Biserica cu hramul „Sfântul Porooroc Ilie Tesviteanul”, din Severin, a început să fie construită în anul 1995, în timpul Preotului Gheorghe Cojocaru, ajungând astăzi la stadiul în care aşteaptă lucrări de tencuire şi finisare, precum şi pe cele de pictare a ei.

În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim şi-a exprimat bucuria pentru realizarea acestei frumoase biserici şi pentru rugăciunea săvârşită împreună cu membri ai Asociaţiei „Oastea Domnului”, care au jucat în trecut, dar şi astăzi, un rol misionar important în diferite parohii din această parte a ţării.

La finalul Sfintei Liturghii, ce a avut loc într-o atmosferă spirituală deosebită, sporită şi de condiţiile climaterice favorabile pentru această perioadă caniculară a anului calendaristic, cei doi ierarhi, preoţii şi credincioşii au fost invitaţi de către Părintele Paroh Ioan Polexă, Consilierul pe probleme de învăţământ şi tineret al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, să viziteze locaşul de cult, pentru a putea constata ultimele lucrări efectuate la el, dar şi să participe la o agapă frăţească, oferită oaspeţilor de membrii Consiliului Parohial.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria


Ultima actualizare în Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012 13:37
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)