Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Episcopie Muzeu și arhivă Colecţia Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria
3
2
1
Colecţia Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria

La începutul anilor 1980, la iniţiativa Uniunii Românilor din Ungaria, Ministerul Culturii a sprijinit ideea infiinţării unei colecţii bisericeşti şi implicit a depozitării ei în condiţii corespunzătoare, accentuând necesitatea ca piesele să fie inventariate după criterii muzeografice şi arhivistice.

Conducătorii, preoţii, slujitorii şi credincioşii bisericii au căzut de acord că tezaurizarea acestor valori este strict necesară, deoarece piesele de artă, cărţile vechi de cult şi documentele parohiilor se găseau într-o stare dezastruoasă, datorită condiţiilor improprii de păstrare şi depozitare pînă în prima jumătate a secolului al 20-lea.

Adunarea materialelor s-a realizat cu aprobarea Vicariatului şi a consiliilor parohiale cu condiţia ca, aceste valori, deşi urmau să fie depozitate în clădirea Vicariatului, să rămână şi pe mai departe în posesia comunităţii bisericeşti de la care provin. Bineînţeles predarea pieselor şi a documentelor s-a făcut pe bază de proces verbal, care ulterior a constituit şi un mijloc de identificare a materialului. Nu au fost preluate de la parohii piesele de cult şi matricolele care sunt încă în folosinţă, şi – din cauza condiţiilor de depozitare limitate – nici piesele de mobilier cu valoare istorică.

În activitatea de colecţionare, care a durat 2 ani de zile, biserica a fost sprijinită de Uniunea Românilor din Ungaria, de Muzeul Judeţean Békés şi de Oficiul pentru Minorităţile Naţionale şi Etnice.

Colecţia Bisericii ortodoxe Române din Ungaria, depozitată azi în condiţii corespunzătoare în clădirea Episcopiei, constă din icoane pe lemn, sticlă şi pânză, din obiecte de cult, cărţi vechi româneşti, textile bisericeşti şi din materialul arhivistic (documentar-istoric) al parohiilor.

Sub aspect valoric, din colecţie merită să evidenţiem icoanele prăznicare de la parohia din Bichiş, pictate pe lemn în 1773 de pictorul de origine aromână Ştefan Teneţchi. Lucrând într-un stil inconfundabil, în care elementele bizantine se împletesc cu cele baroce, Teneţchi încearcă o sugerare a spaţiului şi o umanizare a figurilor, elemente caracteristice viziunii tridimensionale occidentale.

Cele mai vechi icoane din colecţie, înfăţişând pe Maica Domnului cu Pruncul şi Deisis, pictate cu temperă pe lemn, provin tot de la biserica din Bichiş. La fel de valoroase sunt şi icoanele pe lemn reprezentându-i pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril care au făcut parte din vechiul iconostas al bisericii din Şiclău. În anul 1913 acest iconostas a fost cumpărat de bichişeni şi montat în biserica ortodoxă din Bichişciaba. Stilistic aceste icoane, datate din 1797, poartă amprenta meşterilor zugravi din zona Munţilor Apuseni.

Icoanele pe sticlă din colecţie (Sfinţii Constantin şi Elena, Sfântul Nicolae, Încoronarea Maicii Domnului şi Arhanghelul Mihail) au fost executate, potrivit schemei compoziţionale, cromaticii, elementelor decorative, în satul Nicula, cel mai important şi mai vechi centru de icoane pe sticlă din Transilvania. Aşadar, din marea producţie de icoane realizate aici, de generaţii de meşteri rămaşi anonimi, unele au ajuns, după cum ne demonstrează piesele din colecţie, şi în bisericile şi casele oamenilor din Ungaria de azi.

Grupul icoanelor pe pânză provine îndeosebi de la parohiile bihorene Vecherd, Jaca şi Darvaş şi din bisericile din Bichiş şi Giula.

Tema Încoronarea Maicii Domnului este reprezentată în mai multe variante, toate provenind de la biserica din Bichiş. Una dintre aceste icoane de secol 18, este datată şi semnată 1781 C. T., iniţialele fiind cele cu care obişnuia să semneze Teneţchi. Tot din această perioadă datează Epitaful, reprezentând punerea în mormânt a Domnului. Pictat sub influenţa lui Teneţchi, el este datat 1786 şi prezintă semnătura meşterului zugrav „Ioan Moaler”. Protectorul al copiilor, dar şi al tâlharilor, oştenilor şi corăbierilor, Sfântul Nicolae este cel mai frecvent pictat sfânt în iconografia ortodoxă. În colecţie se află două icoane pe pânză care îl înfăţisază pe Sfântul Nicolae, patronul Catedralei Ortodoxe Române din Giula.

În decursul secolelor din cauza condiţiilor nefavorabile de microclimat din biserici, o mare parte a steagurilor bisericeşti au ajuns într-o stare avansată de degradare, unele dintre icoanele de prapuri au fost aplicate pe un suport nou de pânză. Dintre acestea evidenţiem două icoane de prapur pictate în secolul al 18-lea de un meşter anonim. Scenele pictate în ulei pe ambele feţe reprezintă Răstignirea, Punerea în mormânt, Sfânta Treime şi Maica Domnului cu Pruncul. Fiind cele mai vechi icoane de prapur, au fost aplicate pe o pânză nouă şi restaurate într-un atelier de la Budapesta.

Colecţia conţine şi Antimise de secol 19-20, provenind de la diferite parohii româneşti. Textilele imprimate cu scena Înmormântării Domnului reprezintă biserica lui Hristos, având în centru personajele clasice, iar în cele patru colţuri chipurile celor patru evanghelişti sau simbolurile acestora. Inscripţiile de pe aceste piese de cult reprezintă documente istorice, deoarece conţin atât denumirea bisericii cât şi numele arhiereului şi data sfinţirii.

Dintre textile merită să fie amintită acoperitoarea tetrapodului din Cenadul Unguresc, lucrată frumos cu broderie din fire de metal pe fond de catifea, care a fost donată de Dimitrie Marenity şi soţia Axenia în anul 1893 pentru biserica ortodoxă din localitate. Aproape de la fiecare parohie avem în colecţie veşminte preoţeşti, dintre care cele mai vechi sunt cele de secol 19 din Budapesta, confecţionate din stofe preţioase ţesute cu fire de metal.

O deosebită valoare au obiectele de cult din colecţie, cum sunt de exemplu crucile de la începutul secolului al 20-lea, lucrate în argint aurit, lemn şi sticlă. Pe suprafaţa celor patru braţe ale crucilor, pe ambele feţe, sunt sculptate, în miniatură, scene din viaţa Mântuitorului. Din inscripţia de pe talpa crucii provenită de la parohia din Bichiş reiese că aceasta a fost donată bisericii de Nicolae Ratz în anul 1816. Tot aici se cuvine să consemnăm şi crucea cioplită din lemn, aurită, care s-a păstrat incompletă la biserica din Giula – Oraşul Mic Românesc. De asemenea, cea mai timpurie piesă din colecţie este o cruce din alamă, provenită de la biserica din localitatea bihoreană Jaca, care prezintă pe ambele feţe, gravată, Răstignirea Domnului. În sfârşit, crucea cioplită din lemn şi pictată cu scena Răstignirii, de la Parohia Ortodoxă Română din Giula – Oraşul Mare Românesc, datează din secolul al 19-lea. Păstrată incompletă, a fost întregită şi restaurată în 2003.

Dintre potirele din colecţie unele sunt din secolul al 18-lea. Dacă acestea sunt uşor de identificat datorită lucrăturii simple, cele din secolele următoare sunt deja produse executate în ateliere de orfevrari. Menţionăm dintre acestea potirul din Cenadul Unguresc, care prezintă o lucrătură remarcabilă, executată din argint aurit – cu elemente în ajur, heruvimi şi frunze de acant – de orfevrul român din Timişoara, care şi-a gravat numele cu chirilice pe talpa piciorului: „Timişoara 1742 Ioan Slato” (Ioan Aurarul). Potirul din Bichiş datează de la începutul secolului al 19-lea şi prezintă ornamente aplicate din argint şi decoraţie în relief. Un alt exemplar este potirul de secol 20, provenit din Bătania, care este executat din aramă argintată, parţial aurită, şi îmbrăcat într-o reţea formată din frunze de acant stilizate. Potirul din Giula este de asemenea o piesă deosebită în ceea ce priveşte dimensiunile şi bogăţia ornamentală cu aplicaţie din argint.

Mai menţionăm în grupul obiectelor de cult de valoare din colecţie litierul din Otlaca Pustă, lucrat din aramă argintată, decorat cu ornamente florale, gravate, cădelniţele din Ciorvaş şi Peterd, executate în secolul al 19-lea cu ornamente vegetale perforate şi cizelate în relief, candela din Bătania, din aramă argintată, ornamentată cu elemente vegetale stilizate şi steluţele din Crâstor, Micherechi, Budapesta, Bătania şi Giula, lucrate de meşteri anonimi în secolele 19-20 din alamă aurită.

Alături de icoane, textile şi obiecte de cult, cartea veche românească constituie o preţioasă mărturie a culturii poporului român. Circulaţia cărţilor româneşti dincolo de hotarele României se reflectă şi în însemnările scrise de cei care le-au citit şi le-au transmis mai departe. Numărul mare al însemnărilor, conţinutul variat al acestor mesaje sunt elemente care vin în sprijinul cercetării şi completării datelor ştiinţifice. Pe baza însemnărilor scrise pe cărţi de posesorii diferitelor exemplare avem posibilitatea să reconstituim istoria cărţii şi a cititorilor ei.

O asemenea carte, unică în spaţiul românesc prin numărul mare de exemplare vândute , a fost Cartea românească de învăţătură, cunoscută sub numele de Cazania lui Varlaam, apărută la Iaşi în anul 1643, din care un exemplar a depăşit actualele hotare ale României ajungând la biserica din Săcal în Ungaria.

Acestei cărţi unice în cultura românească, îi urmează cronologic achiziţiile de tipărituri iviriene.(datorate lui Antim Ivireanu) Octoihul editat la Târgovişte în 1712 a fost identificat la Peterd şi la Săcal, unde a fost adus din Homorog de preotul Ioan Rocsin la sfârşitul anilor 1700. Liturghierul tipărit în 1713 în Târgovişte a ajuns la Crâstor de la Şoştorţ.

De interes se vor bucura din partea cititorilor şi tipăriturile produse la Râmnic, care cunosc în a doua jumătate a secolului 18 o largă difuzare în satele cu populaţie românească din Ungaria. Astfel, Triodul din 1731, este atestat în două exemplare, la Giula şi la Cenadul Unguresc, cel din urmă aparţinându-i în anul 1772, lui Popon Dimitrie. Antologhionul de Râmnic, tipărit în 1737, a ajuns la Otlaca-Pustă, în timpul mutării otlăcanilor lângă localitatea Medgyesegyháza, unde au întemeiat o aşezare nouă. Penticostarul din 1743 este atestat în Aletea, Bichişciaba, Otlaca Pustă şi Săcal. Exemplarul de la Săcal i-a aparţinut în 1759 preotului Ilie din localitate, care l-a cumpărat pe banii săi şi l-a donat bisericii. Antologhionul de la 1745, a fost identificat la bisericile din Apateu, Bichişciaba, Chitighaz şi Peterd. Psaltirea din 1751, prezentă în biserica din Peterd, a fost cumpărată, în anul 1768, de popa Vartolomeu din localitate. Antologhionul din 1766 de la Crâstor a fost donat bisericii, părintelui Procopie în anul 1788. Penticostarul de la Vecherd a fost cumpărat cândva după anul 1779 de Mădăraş Flore, care apoi l-a dat nepotului său Toma, preot din localitate.

Dintre tipăriturile produse la Bucureşti, Evanghelia din 1723 a cunoscut cea mai mare frecvenţă, fiind identificată în bisericile din Bătania, Chitighaz şi Săcal. Chiriacodromionul din 1732 este atestat în localităţile Jaca şi Săcal. Exemplarul din Săcal a fost cumpărat în anul 1759 de popa Ilie. Apostolul din 1743 este cumpărat de popa Vartolomeu din Peterd în anul 1768. Mărgăritarul din 1746 a ajuns în final la Micherechi de pe teritoriul judeţului Bihor. În anul 1753 vestitul copist Ioan Popovici Muncaceanul scrie pe carte numele proprietarului ei, Petru Pantea din satul Hodoş. Triodul din 1747 a fost identificat în 3 exemplare: la Apateu, Bichiş şi Micherechi.

Am enumerat doar câteva dintre tipăriturile din colecţie. Cum s-a întâmplat şi în alte locuri, o mare cantitate de cărţi s-au distrus în timp. Pentru noi însă nu numărul, ci prezenţa acestor cărţi în bisericile româneşti din Ungaria este importantă.

Pe lângă piesele de cult o deosebită importanţă are fondul arhivistic al parohiilor româneşti, care însumează documente ale bisericilor şi şcolilor confesionale. Numeroasele registre şi acte, adunate de-a lungul vremii, cuprind informaţii necesare pentru cercetarea istoriei românilor de pe teritoriul actual al Ungariei.

Ca vechime, în arhiva tuturor acestor biserici ortodoxe s-au păstrat mai ales acte din perioada de după 1700. Cele mai timpurii dintre acestea sunt scrise în româneşte cu chirilice.

Materialul documentar-istoric, matricolele, protocoalele, circularele, conscrierile, inventarele, registrele economice şi documentele şcolare diverse sunt utile îndeosebi pentru cercetarea istoriei bisericii, a învăţământului, şi a genealogiei familiilor româneşti.

Din unele însemnări scrise în registrele matricole se poate reconstitui satul de origine al locuitorilor anumitor aşezări, sau procesul de maghiarizare a numelor de familii româneşti. Printre aceste documente se află de exemplu şi matricolele de botez în care apar înregistraţi Moise Nicoară, Gheorghe Pomuţ sau Gheorghe Kohan.

Sistematizarea, înregistrarea, inventarierea şi fotografierea materialelor este o muncă de durată. Pe baza registrelor muzeale şi arhivistice, în anul 2005, întreaga colecţie a fost încadrată în patrimoniul cultural protejat de către Oficiul de Patrimoniu din cadrul Ministerului Culturii. Paralel cu munca de prelucrare se realizează anual dezinfectarea depozitului, precum şi conservarea, restaurarea celor mai valoroase şi periclitate piese din colecţie. În funcţie de sursele financiare, până la ora actuală a fost posibilă restaurarea mai multor icoane pe lemn şi pânză şi a cărţilor vechi de cult.

Cele mai însemnate piese de valoare artistică şi unele documente din patrimoniu au fost prezentate în cadrul unor expoziţii temporare în Giula şi Budapesta, în volumul biling Vestigiile Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria, editat în anul 1999, precum şi în serialul documentar al emisiunii Ecranul nostru, realizat de redacţia românească a televiziunii maghiare, cu scopul de a le face cunoscute pentru marele public.

Considerăm ca un lucru foarte important faptul că aceste valori de artă şi documente au fost salvate, sunt adunate în clădirea Episcopiei în condiţii favorabile, stau la dispoziţia cercetătorilor şi vizitatorilor. Sperăm că în viitorul nu prea îndepărtat, va fi posibilă şi realizarea unei expoziţii permanente din vestigiile ortodoxe.

Bibliografie

COLTA Rodica Elena: Circulaţia cărţii vechi româneşti în Ungaria, In: Simpozion, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Red.: Maria Berenyi, Giula, 1998.

CSOBAI Elena – MARTIN Emilia: Colecţia Bisericilor Ortodoxe Române din Ungaria, In: Simpozion, PublicaţiaComunităţii Cercetătorilor şi Creatorilor Români din Ungaria, Red.: Maria Berényi, Giula, 1994. 52-57.

CSOBAI Elena – MARTIN Emilia: Vestigiile Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria A magyarországi Román Ortodox Egyház kincsei, Giula, 1999. 123.

MEDELEANU Horia: Valori de artă veche românească, Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1986. 97.

NICOLESCU Corina: Argintăria laică şi religioasă în ţările române (sec. XIV-XIX), Bucureşti, 1968. 373.

RUZSA György: Ikonok könyve, Képzőművészeti Alap Kiadóvállalata, Budapest, 1981. 97.

SZACSVAY Éva: Üvegképek, A Néprajzi Múzeum kiadványa, Budapest, 1986. 102.

Autor: Emilia Martin - articol apărut în "Altarul Banatului", Editura Mitropoliei Banatului, Redactor: Pr. Adrian Carebia, XVII. nr. 7-9. Timişoara, 2006. 132-138.)

 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)