Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Sfânta Liturghie Arhierească și Parastas la Paraclisul Episcopal din Giula
3
2
1
Sfânta Liturghie Arhierească și Parastas la Paraclisul Episcopal din Giula PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodxoe Române din Ungaria   
Duminică, 26 Ianuarie 2014 16:45

În Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu Vameșul, 26 ianuarie 2014), Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Episcopal din Giula, împreună cu un sobor format din slujitorii Sfintei Catedrale (Ieromonahul Visarion, Arhidiaconul Claudiu, Diaconul Emanuel și Diaconul Aurel) și în prezența unui număr mai mare de credincioși, între care s-au numărat Doamna Preoteasă Veturia Ardelean, soția vrednicului de pomenire Părinte Vicar Pavel Ardelean, fiica sa, Otilia și alte rudenii ale sale.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan le-a vorbit credincioșilor despre modelul pe care îl poate reprezenta și astăzi vameșul Zaheu, după întâlnirea Sa cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care l-a schimbat grabnic și într-un mod neașteptat, dintr-un om păcătos și urât de semenii săi, datorită faptului că le încasa birurile și îi asuprea, într-un adevărat fiu al lui Avraam, căruia îi este făgăduită mântuirea, dimpreună cu toată casa sa. Totodată, i-a îndemnat pe toți să înmulțească rugăciunea și faptele dragostei și milei creștine revărsate spre aproapele, care ni-L descoperă și Îl apropie și de noi mai mult pe Mântuitorul Hristos, Cel Care a adus mântuire sufletului și casei lui Zaheu.

Îndată după Sfânta Liturghie, Ierarhul împreună cu soborul slujitor a săvârșit și slujba Parastasului de șase luni de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Vicar Eparhial Pavel Ardelean, potrivit rânduielii și obiceiului din Biserica Ortodoxă și a rostit un cuvânt de apreciere pentru ostenelile și nevoințele sale, ca slujitor al Sfântului Altar și al comunității ortodoxe românești din Ungaria, iar familiei i-a transmis un mesaj de mângâiere, de încurajare și de solidaritate.

Tot la sfârșitul Sfintei Liturghii a fost depus și jurământul de către membrii noilor organisme bisericești care au fost alese în duminica trecută.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



Ultima actualizare în Marţi, 28 Ianuarie 2014 05:15
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)