Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Serată dedicată Luceafărului poeziei românești la Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria
3
2
1
Serată dedicată Luceafărului poeziei românești la Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Vineri, 24 Ianuarie 2014 21:45

Vineri, 24 ianuarie 2014, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), în organizarea acestei instituții și a Consulatului General al României la Giula, a avut loc o serată literară românească dedicată Poetului Național Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei românești.

La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, alături de numeroase alte oficialități și credincioși din Giula, Arad, Micherechi, Chitighaz sau Otlaca Pustă: Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Doamna Director Eva Iova Șimon, Redactorul-șef al Săptămânalului „Foaia Românească”, Doamna Director Maria Gurzău Czegledi, Doamna Director Adjunct Ana Radici Repisky și alte cadre didactice și elevi de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Doamna Primar Margareta Tat, Domnul Viceprimar Berthold Netea, Doamna Ana Sarkozi, Directorul Școlii Generale și alți credincioși din Micherechi, Doamna Viceprimar Elvira Ardelean, Doamna Eva Bocsor Karancsi, Președintele Asociației Culturale „Mihai Purdi” și alți locuitori din Otlaca Pustă, Domnul Ștefan Oroian, artist plastic și managerul Corului „Pro Musica” din Giula, Domnul Adrian Bughi din Arad, dirijorul Corului „Pro Musica”, ș.a.

După deschiderea manifestării de către Doamna Director Eva Iova Șimon, a luat cuvântul Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni și a vorbit despre importanța zilei de 24 ianuarie 1859, care pentru românii de pretutindeni reprezintă un prilej de mare sărbătoare, prin unirea Principatelor Române Moldova și Țara Românească într-o singură Țară și a subliniat că nu putea fi o sărbătorire mai potrivită a acestui eveniment pentru românii din Ungaria decât prin evocarea marelui Poet Național Mihai Eminescu, care are loc la doar câteva zile după ce a fost aniversată și nașterea sa.

Viața și opera remarcabilă a Poetului Mihai Eminescu au fost evidențiate în chip sintetic și foarte interesant, în dulcele grai românesc, de către Doamna Director Maria Gurzău Czegledi și au fost puse în valoare atât prin versurile recitate cu talent și sensibilitate de către un grup de elevi de la Liceul Românesc din Giula și învățate sub îndrumarea sa, cât și prin minunatele și nepieritoarele romanțe, pe versurile lui Eminescu, atât de binecunoscute, precum: „Pe lângă plopii fără soț”, „Sara pe deal”, „Codrule, codruțule”, „O, rămâi”, sau „Mai am un singur dor”, care au fost interpretate de Corul „Pro Musica”, sub bagheta tânărului și foarte talentatului dirijor Adrian Bughi.

Astfel, în ziua Unirii Principatelor Române, cântecul și poezia eminesciană, foarte îndrăgite și de românii din Ungaria, au mișcat și au bucurat sufletele tuturor participanților, care în felul acesta au simțit și au trăit românește, au omagiat personalitatea Marelui Poet Mihai Eminescu, împărtășindu-se din munca și creația sa și au cinstit așa cum se cuvine acest moment istoric fundamental din viața românilor, reprezentat de mica Unire.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



Ultima actualizare în Sâmbătă, 25 Ianuarie 2014 10:42
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)