Apel pentru 1%

Pagina de Start Știri Proiect European Hramul Catedralei Episcopale din Giula
3
2
1
Hramul Catedralei Episcopale din Giula PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Vineri, 06 Decembrie 2013 17:00

Catedrala Episcopală din Giula, închinată Sfântului Ierarh Nicolae și aflată în prezent într-un amplu proces de restaurare, și-a sărbătorit hramul prin mai multe manifestări, desfășurate pe parcursul a două zile (5-6 decembrie 2013).

Evenimentul din acest an al hramului Catedralei s-a înscris și în cadrul programelor desfășurate sub genericul Proiectului European Transfrontalier cu numărul HURO/1101/090/2.1.3, având ca scop crearea condițiilor pentru dezvoltarea turismului religios în zona județelor Bichiș (Békés), din Ungaria și Arad, din România și fiind înaintat în comun de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Arhiepiscopia Aradului și Fundația Publică pentru dezvoltarea localității Otlaca Pustă (Pusztaottlaka). Proiectul menționat se realizează în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalier Ungaria-România 2007-2013 (www.huro-cbc.eu, www.hungary-romania-cbc.eu) cu sprijinul Uniunii Europene şi cu co-finanţarea Fondului de Dezvoltare Regională din Europa, respectiv a Republicii Ungare şi României și tot prin acest proiect se efectuează și lucrările de restaurare a Catedralei, precum și cele de amenajare a parcului de lângă Catedrală.

La aceste manifestări, răspunzând invitației adresate de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Chiriarhul locului, au participat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Corul „Koinonia”, al acestei Episcopii, dar și Părintele Iacob Bupte, de la Parohia Micălaca Veche II, din Arad, Managerul intern și partenerul de Proiect European din partea Arhiepiscopiei Aradului și alți colaboratori ai săi.

Prima parte a manifestărilor dedicate hramului a avut loc în data de 5 decembrie 2013 și s-a deschis printr-un minunat concert de colinde tradiționale românești, din zona Mehedințului, dar și din alte zone ale României, oferit cu multă însuflețire, sensibilitate și profesionalism de membrii Corului „Koinonia” pentru toți copiii de la Grădinița Românească, Școala Generală și Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, care au umplut la propriu sala festivă a Liceului. La eveniment au participat cei doi Ierarhi, Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, de la Consulatul General al României la Giula, aflat pentru prima dată la o manifestare oficială în cadrul Liceului, Doamna Maria Gurzău Czegledi, Directoarea Liceului, Doamnele Director Adjunct Ana Radici Repisky și Andreea Cefan și alte cadre didactice ale Liceului și Școlii Generale din Giula, Doamna Director Ana Ciotea și alte educatoare de la Grădinița Românească, Domnul Vasile Gurzău, Directorul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Doamna Corina Sebestyen, Redactor la Săptămânalul „Cronica”, al AȚRU și Doamna Anca Becan, Redactor la Săptămânalul „Foaia Românească”, Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, Părintele Iacob Bupte, de la biserica Micălaca Veche II, Părintele Origen Sabău, Consilier Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, Părintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici, Părintele Petru Pușcaș, Parohul bisericii românești de la Giula Mică, alți clerici aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și Episcopiei Severinului și Strehaiei și alți invitați.

Concertul de colinde, care a fost însoțit, în anumite părți și de instrumente muzicale, a fost foarte apreciat de copiii participanți, de cadrele didactice și de ceilalți invitați și a fost urmat de un mic program artistic oferit de copiii de la Grădinița Românească din Giula, după care cei doi Ierarhi au împărțit tuturor copiilor și elevilor, de la Grădiniță, Școala Generală și Liceu, dar și invitaților, daruri de Moș Nicolae. Oaspeții au fost invitați apoi la o agapă comună, oferită din partea Episcopiei.

În aceeași zi, la Reședința Eparhială din Giula a avut loc o conferință de presă despre stadiul actual al lucrărilor și programelor efectuate în cadrul Proiectului European Transfrontalier menționat, la care au luat cuvântul cei doi Ierarhi și Părintele Iacob Bupte, Managerul Intern din partea Arhiepiscopiei Aradului. Proiectul cuprinde, la Giula, renovarea interioară și exterioară a Catedralei Episcopale și amenajarea, în parcul de lângă Catedrală, a unui spațiu comunitar bisericesc îmbogățit cu elemente unice în stil maramureșean (altar de vară, porți de lemn și alei), la Arad, în parcul de lângă biserica Micălaca Veche II, a unui centru ecumenic, cu elemente religioase și românești inedite, precum calea luminii și poarta sărutului, care amintesc de realizări consacrate ale unor mari artiști români, ca de pildă Constantin Brâncuși și pun în valoare, într-un mod deosebit acest parc, iar la Otlaca Pustă, un paraclis de lemn, în stil maramureșean, renovarea și amenajarea casei parohiale și a unui muzeu al tradițiilor și portului popular românesc, care măresc valoarea turistică a acestei localități.

Ultima manifestare din prima zi a hramului a cuprins săvârșirea slujbei Vecerniei Mari cu Litie, închinată Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni, la care, în biserica din Giula Mică, au coliturghisit cei doi Ierarhi, clerici din Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Severinului și Strehaiei și Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, iar răspunsurile au fost date cu multă măiestrie de Corul „Koinonia”, al Episcopiei Severinului și Strehaiei. Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a rostit, cu acest prilej, un cuvânt de învățătură despre modelul desăvârșit de împlinire al poruncilor lui Dumnezeu, de smerenie și de slujire a aproapelui, oferit nouă tuturor de către Sfântul Ierarh Nicolae.

În ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae (6 decembrie 2013), tot în biserica din Giula Mică a fost săvârșită, potrivit tradiției, Sfânta Liturghie Arhierească, de către Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, aflați în fruntea unui numeros sobor de preoți și diaconi, format din preoții Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, clerici din Episcopia Severinului și Strehaiei și din Arhiepiscopia Aradului, dar şi un reprezentant al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Marc de Iegorevsk, Întâistătătorul Eparhiei Ortodoxe Maghiare, care a transmis la urmă, prin delegatul său, mesajul de apreciere şi de preţuire al Înaltpreasfinţiei Sale pentru Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria, Chiriarhul şi preoţii ei. Răspunsurile de la strană au fost date de către de membrii Corului „Koinonia” al Episcopiei Severinului și Strehaiei, condus de Părintele Arhidiacon Dr. Adrian Mazilița și înființat în anul 2005.

La slujbă au participat numeroși credincioși, de la Catedrala Episcopală din Giula, de la biserica din Giula Mică și din alte localități, din împrejurimi, elevi de la Școala Generală și Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula și mai multe oficialități, între care s-au numărat Domnul Consul Bogdan Ignat, de la Ambasada României la Budapesta, Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, de la Giula, Domnul Consul General Ioan Fodoreanu, de la Seghedin, Domnul Vasile Gurzău, Directorul Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, Domnul Profesor Mihai Cerhati, reprezentantul AŢRU, reprezentanţii presei româneşti din Ungaria, ș.a. La final a fost sfințită şi împărţită coliva, pregătită de monahiile de la Centrul Eparhial din Giula și au fost prezentate o frumoasă serbare de Sfântul Nicolae, oferită de elevii de la Școala Generală Românească din Giula, sub îndrumarea Doamnei Profesoare Eva Sabău, și un alt concert de colinde, susținut tot de către Corul „Koinonia”, al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Manifestările dedicate hramului Catedralei Episcopale din Giula, care au înfrățit pe românii de cele două părți ale graniței și au adus o cinstire deosebită Sfântului Ierarh Nicolae, s-au încheiat printr-o agapă comună oferită invitaților la Liceul Românesc din Giula.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



       

Ultima actualizare în Miercuri, 05 Februarie 2014 22:40
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)