Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Denia Canonului cel Mare la Paraclisul Episcopal din Giula
3
2
1
Denia Canonului cel Mare la Paraclisul Episcopal din Giula PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Miercuri, 17 Aprilie 2013 22:45

Miercuri seara, în Săptămâna a 5-a din Postul Sfintelor Paşti (17 aprilie 2013), aflaţi în deplină comuniune cu membrii Bisericii Ortodoxe Române, din ţară şi din diaspora, dar şi cu creştinii ortodocşi din lumea întreagă, Ierarhul, clericii şi vieţuitorii de la Centrul Eparhial din Giula, au săvârşit în Paraclisul Episcopal, potrivit rânduielii ortodoxe, Denia Canonului cel Mare, al Sfântului Andrei Criteanul.

Astfel, şi în sufletele închinătorilor din acest locaş de cult românesc, dedicat „Sfinţilor Trei Ierarhi”, au răsunat din nou stihurile întocmite de marele Arhipăstor al Cretei şi Dascăl al pocăinţei, Sfântul Andrei, care prin exemple din Vechiul şi Noul Testament, însoţite de-a lungul întregului Canon de cererea stăruitoare a milostivirii lui Dumnezeu, preluată din Psalmul 50 al Proorocului David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, încearcă şi astăzi să îndrepte sufletele creştinilor spre marele dar al întoarcerii lor către Dumnezeu, prin pocăinţă veritabilă şi să le câştige acestora, mântuirea şi viaţa cea veşnică, prin jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului Iisus Hristos.

Săptămâna a 5-a din Postul Mare, cu cele două puncte de referinţă ale ei: Denia Canonului cel Mare şi Denia Acatistului Buneivestiri, prin slujirile liturgice şi parcursul spiritual urmat de credincioşi de-a lungul acestora, constituie un ales popas duhovnicesc şi în viaţa românilor ortodocşi din Ungaria.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



Ultima actualizare în Joi, 18 Aprilie 2013 01:55
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)