Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Cea de a treia ediţie a Festivalului colindelor la Micherechi şi concert de colinde al Corului „Pro Musica”, la Giula
3
2
1
Cea de a treia ediţie a Festivalului colindelor la Micherechi şi concert de colinde al Corului „Pro Musica”, la Giula PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Vineri, 21 Decembrie 2012 22:30

      Vineri, 21 decembrie 2012, pe scena Casei de Cultură „Gheorghe Dulău”, din Micherechi, s-a desfăşurat cea de a treia ediţie a Festivalului Colindelor, care se poate spune ca a devenit unul dintre cele mai importante evenimente anuale din viaţa acestei comunităţi.


      Festivalul, organizat la iniţiativa Autoguvernării Româneşti Locale şi cu susţinerea Primăriei din Micherechi, a dorit să ofere acestor oameni inimoşi şi talentaţi, care trăiesc într-una dintre cele mai renumite localităţi româneşti din Ungaria, posibilitatea de a întâmpina şi a cinsti aşa cum se cuvine apropierea Praznicului Naşterii Domnului.


      După ce în perioada Postului Crăciunului, membrii reuniţi ai corului Parohiei Ortodoxe Româneşti şi ai Asociaţiei „Oastea Domnului”, aflaţi sub conducerea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, precum şi copiii care urmează ore de religie ortodoxă la Şcoala Generală (clasele I-VIII) din localitate, sub îndrumarea Părintelui Secretar Eparhial Visarion Tuderici, dar şi a altor cadre didactice şi tineri din Micherechi (Profesoara Maria Boca, Nora Netea şi Robert Ruja) au pregătit cu sârguinţă, răbdare şi mult entuziasm, frumoasele colinde româneşti, a sosit vremea ca acestea să fie prezentate în faţa numerosului public care a umplut până la refuz Casa de Cultură din localitate.


      Alături de prezenţa Chiriarhului, evenimentul de la Micherechi a fost onorat şi de multe alte oficialităţi: Domnul Ambasador Alexandru Victor Micula, Domnul Consul Răzvan Ciolcă şi Domnul Consilier Bogdan Ignat, de la Ambasada României la Budapesta, Domnul Consul Gerant Interimar Dragoş Ţigău, de la Consulatul General al României la Giula, Doamna Consul Andreea Monica Radu, de la Consulatul General al României la Seghedin, Doamna Margareta Tat, Primarul Micherechiului şi Domnul Viceprimar Berthold Netea, Doamna Mihaela Bucin, Şefa Catedrei de Limba Română din cadrul Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula” a Universităţii din Seghedin, care s-a alăturat şi ea corului credincioşilor ortodocşi din Micherechi, Domnul Profesor pensionar Gheorghe Petruşan, din Seghedin, Domnul Tiberiu Iuhas, Directorul Oficiului Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Domnul redactor Ştefan Crâsta şi echipa de filmare a emisiunii „Ecranul nostru”, de la studioul teritorial de televiziune M1, din Seghedin, Doamna Delia Kovács, Directorul Executiv al săptămânalului Cronica, dar şi redactori ai săptămânalului „Foaia Românească” şi ai emisiunii de radio în limba română a studioului din Seghedin şi alte oficialităţi.


      Festivalul a fost deschis de Doamna Maria Pătca Petruşan, Preşedintele Autoguvernării Româneşti Locale din Micherechi, care şi-a exprimat bucuria şi mulţumirea pentru organizarea unei noi ediţii a acestui eveniment, după care publicul a fost salutat de Domnul Ambasador Victor Micula şi de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan.


      Pe scenă au urcat apoi, pe rând, corul reunit al credincioşilor Parohiei Ortodoxe, „Asociaţiei Oastea Domnului” şi copiilor ortodocşi din localitate; precum şi corurile celorlalte confesiuni creştine din Micherechi, care au prezentat colinde tradiţionale româneşti, precum şi alte piese corale sau armonizări la diferite instrumente.


      Fiecare cor a oferit publicului programul pregătit cu multă sârguinţă pentru acest prilej şi a fost răsplătit cu aplauze.


      Tot în aceeaşi seara, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, de la Giula, renumitul Cor „Pro Musica”, care a împlinit peste douăzeci de ani de activitate, a prezentat un frumos concert de colinde, în faţa publicului giulan care a umplut, la rândul lui, sala festivă a centrului. Corul „Pro Musica” a fost înfiinţat la iniţiativa Domnului Ştefan Oroian, artist plastic din Giula şi sub bagheta maestrului Gheorghe Flueraş, din Arad, care a şi condus acest cor în cea mai mare parte a existenţei sale, iar de aproape doi ani, conducerea corului a fost preluată de un vrednic ucenic al său din Arad, Domnul Adrian Bugyi.


      Corul „Pro Musica” are şi meritul de a fi reunit atât pasionaţi ai muzicii din Giula (profesori şi profesoare, preoţi şi preotese, intelectuali şi alţi reprezentanţi de seamă ai românilor din acest oraş şi din împrejurimi), cât şi din Arad.


      Colindătorii din Giula au fost la rândul lor onoraţi de prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, a Domnului Consul Gerant Interimar Dragoş Ţigău, din Giula, a Domnului Consul Răzvan Ciolcă, de la Budapesta, a Doamnei Consul Andreea Monica Radu, de la Seghedin, dar şi a Doamnei Eva Iova Şimon, Redactorul Şef al săptămânalului Foaia Românească, al cărui sediu se află tot în incinta aceleiaşi clădiri a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



Ultima actualizare în Marţi, 16 Aprilie 2013 12:54
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)