Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Hramul şi resfinţirea bisericii din Micherechi
3
2
1
Hramul şi resfinţirea bisericii din Micherechi PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Duminică, 11 Noiembrie 2012 18:30

Duminica a XXV-a după Rusalii (11 noiembrie 2012) a fost un prilej de îndoită sărbătoare pentru biserica ortodoxă românească din Micherechi (Méhkerek), închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, care şi-a sărbătorit hramul şi totodată a fost resfinţită.

Evenimentul, care a avut loc într-una dintre cele mai importante parohii ale Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a început prin slujba de resfinţire a bisericii săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, aflat în fruntea unui sobor de clerici, format din Părintele Origen Sabău, Protopopul Dobriţânului şi Parohul Apateului (Körösszegapáti), Părintele Protosinghel David Pop, Superiorul Aşezământului Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul”, de la Budapesta, Părintele Ieromonah Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Ioan Bun, Parohul Micherechiului, Părintele Cosmin Pop, Parohul Jacăi (Zsáka), Părintele Petru Puşcaş, de la Giula Mică şi Arhidiaconul Claudiu. Resfinţirea bisericii a fost făcută în urma finalizării unor lucrări de restaurare care au fost efectuate prin sprijin din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti şi a Administraţiei pentru Subvenţii din cadrul Ministerului Resurselor Umane (Emberi Erőforrás Támogatáskezelő), de la Budapesta şi au constat în principal din înlocuirea ferestrelor bisericii şi ale turlei acesteia şi înlocuirea zidului de piatră, de la intrarea în biserică.

Slujba de resfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, la care au participat foarte mulţi credincioşi, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup psaltic format din studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Între oficialităţile de seamă care au onorat cu prezenţa lor această sărbătoare s-au numărat Domnul Ambasador Alexandru Victor Micula, de la Budapesta, Domnul Mircea Gherboveţ, reprezentantul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti, Domnul Dragoş Ţigău, Consulul Gerant-Interimar de la Giula, Domnul Nicolae-Dan Constantin, Consulul Gerant-Interimar şi Doamna Consul Andreea Radu, de la Consulatul General al României la Seghedin, Domnul Tiberiu Iuhas, Directorul Oficiului Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Doamna Margareta Tat, Primarul Micherechiului şi Domnul Viceprimar Berthold Netea, Doamna Mihaela Bucin, Şefa Catedrei de Limba Română din cadrul Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula” a Universităţii din Seghedin, Domnul Cristian Tabară şi echipa de filmări a TVR Cluj şi jurnalişti reprezentând presa românească din Ungaria (Săptămânalele „Foaia Românească” şi „Cronica”) şi alte oficialităţi.

Un eveniment inedit şi special l-a constituit faptul ca pentru prima dată o echipă din partea Televiziunii Române (TVR 3 şi TVR Cluj) a realizat în direct o emisiune care a cuprins informaţii despre comunitatea românească din Micherechi, dar şi din Ungaria, în general şi a transmis şi imagini de la cele două slujiri liturgice: sfinţirea bisericii şi Sfânta Liturghie Arhierească de hram. Emisiunea a fost preluată şi de către TVR Internaţional şi astfel, sărbătoarea de la Micherechi şi comunitatea românească din Ungaria au fost mediatizate în casele românilor de pretutindeni, care au urmărit această transmisie.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a vorbit atât despre importanţa hramului în viaţa unei biserici, cât şi despre Evanghelia acestei Duminici şi pilda Samarineanului Milostiv, arătându-le credincioşilor ortodocşi români de la Micherechi (dar şi oaspeţilor lor, veniţi din alte localităţi din Ungaria: Giula, Budapesta, etc, dar şi din România: Arad, Oradea, Zalău, ş.a.) că nu trebuie să se simtă niciodată singuri, în această lume şi departe de purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu, care se arată în mod concret asupra tuturor oamenilor şi în special asupra celor credincioşi şi i-a îndemnat să urmeze cu toţii exemplul tânărului din Evanghelie, care în ciuda vârstei sale, era totuşi preocupat de dobândirea vieţii celei veşnice.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Siluan a adus mulţumiri tuturor, oferind în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru sprijinul oferit de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Parohiei din Micherechi, dar şi altor biserici din cadrul Episcopiei, câte o icoană pentru Doamna Secretar de Stat Natalia Intotero, conducătorul acestui Departament şi pentru Domnul Mircea Gherboveţ, prezent la această manifestare.

Toţi participanţii la eveniment au fost invitaţi apoi la o agapă comună, pregătită prin grija Consiliului Parohial, la Căminul Cultural din Micherechi.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



Ultima actualizare în Marţi, 16 Aprilie 2013 09:56
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)