Apel pentru 1%

Pagina de Start Știri Proiect European Întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice şi cu alţi specialişti, la Centrul Eparhial din Giula
3
2
1
Întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice şi cu alţi specialişti, la Centrul Eparhial din Giula PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Marţi, 19 Februarie 2013 22:00

      Catedrala Episcopală din Giula, biserică impunătoare din zid, a cărei construcţie a fost începută în anul 1802, reprezintă nu doar locaşul de cult cel mai important dintre bisericile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, ci şi un monument istoric reprezentativ, aflat în evidenţa Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice de la Bichişceaba (Békéscsaba).
       Inclusă şi pe lista obiectivelor cuprinse în proiectul european transfrontalier pe tema turismului religios, înaintat în comun la începutul anului 2012, de către Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria şi Arhiepiscopia Aradului, Catedrala Episcopală din Giula, vizitată anual de sute, sau chiar şi mai mulţi turişti, mai are încă nevoie de ample lucrări de restaurare la zidurile acesteia, atât în exterior, cât şi în interior, unde începând din anul 1928 a fost împodobită cu câteva fresce. Atât pentru restaurarea interioară, cât şi pentru cea exterioară, a fost nevoie de aprobări din partea Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice.
       În acest context, la Centrul Eparhial din Giula, în 19 februarie 2013, a avut loc o întâlnire de lucru între un grup din partea Episcopiei, format din Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, Părintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean, Parohul Catedralei şi Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei şi un grup format din Domnul Ökrös Zoltán, noul conducător al Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice de la Bichişceaba, Domnul Seres Sándor, specialist în restaurarea de pictură interioară şi Doamna Tarbay Anna Mária, restaurator în cadrul secţiei ştiinţifice a Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice, ambii de la Budapesta.
      După prezentarea detaliată a problemelor care trebuie rezolvate în acest moment, pentru a se putea semna contractul de finanţare a proiectului european expus, specialiştii menţionaţi s-au deplasat, însoţiţi de reprezentanţii Episcopiei, în interiorul locaşului de cult, unde au analizat pe larg starea picturii şi a celorlalte părţi care mai trebuie restaurate, întocmind ulterior un proces verbal despre cele constatate şi măsurile care trebuie adoptate.
      O nouă întâlnire de lucru, între reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice de la Bichişceaba şi alţi specialişti de la Budapesta, pe aceeaşi temă, va avea loc vineri, 22 februarie 2013, tot la Centrul Eparhial din Giula.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



Ultima actualizare în Miercuri, 05 Februarie 2014 22:36
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)