Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Hramul Paraclisului Episcopal din Giula
3
2
1
Hramul Paraclisului Episcopal din Giula PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Miercuri, 30 Ianuarie 2013 20:38

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi (30 ianuarie 2013) este şi hramul Paraclisului Episcopal din Giula, singurul locaş de cult ortodox românesc din Ungaria care poartă acest hram.

Cu acest prilej, potrivit tradiţiei, a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, aflat în fruntea unui sobor format din Părintele Consilier Administrativ Bisericesc Calinic Covaci, Părintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici şi cei doi diaconi de la Catedrala Episcopală din Giula. Răspunsurile la strană au fost date de monahiile de la Centrul Eparhial, iar la slujbă au participat credincioşi din Giula, Chitighaz şi Vărşand.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Siluan a evocat semnificaţia deosebită a acestei sărbători, care scoate în evidenţa atât purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu faţă de Poporul Său, pentru că sunt sărbătoriţi Trei Mari Ierarhi sau Păstori de suflete, urmaşi ai Sfinţilor Apostoli în misiunea încredinţată lor de Mântuitorul Hristos, cât şi importanţa comuniunii frăţeşti în viaţa credincioşilor, tocmai prin faptul că Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, le-a fost stabilită o sărbătoare comună.

Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi are pentru românii ortodocşi din Ungaria o semnificaţie suplimentară, pentru că la această sărbătoare, în 30 ianuarie 1999, a fost ales Primul Ierarh al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în persoana Preasfinţitului Părinte Sofronie Drincec, actualmente Episcopul Oradiei. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a fost înfiinţată prin hotărârea Congresului Naţional Bisericesc al Românilor din Ungaria, ţinut în 26 martie 1946, în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din Giula, devenită mai târziu Catedrală Episcopală, dar Primul Ierarh, datorită vitregiilor vremii, a putut fi ales doar în anul 1999. Hirotonia şi instalarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a fost făcută de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, în prezenţa altor 16 Ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al BOR, în Catedrala Episcopală din Giula, în 21 februarie 1999. După 8 ani de arhipăstorire jertfelnică şi pilduitoare desfăşurată în mijlocul românilor din Ungaria şi după alegerea sa ca Episcop al Oradiei, începând din 8 iulie 2007 Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria este condusă de către Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)