Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Slujire arhierească la Micherechi, în Duminica după Naşterea Domnului
3
2
1
Slujire arhierească la Micherechi, în Duminica după Naşterea Domnului PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Duminică, 30 Decembrie 2012 18:00

 În Duminica după Naşterea Domnului (30 decembrie 2012), Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioşilor ortodocşi români din Micherechi, pentru a le împărtăşi şi acestora, prin săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, bucuria duhovnicească a Sărbătorii Crăciunului, adusă în lume de Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Din soborul slujitor, condus de către Chiriarh, au făcut parte Părintele Paroh Ioan Bun şi cei doi diaconi de la Catedrala Episcopală din Giula.

La fel ca şi în ziua Praznicului şi de această dată la Sfânta Liturghie au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi, cărora la momentul rânduit Chiriarhul le-a adresat un bogat cuvânt de învăţătură despre foloasele duhovniceşti ale acestei Sărbători şi despre darul cel mare făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor prin Întruparea Fiului Său Cel Unul Născut în peştera Betleemului.

Ca un eveniment aparte în viaţa credincioşilor din Micherechi menţionăm şi sceneta intitulată „Bucuria Crăciunului”, care le-a fost prezentată în prima zi de Crăciun de către copiii de la Şcoala Generală din această localitate care participă săptămânal la orele de religie.

Astfel, toţi cei prezenţi în biserică în aceste zile de mare Sărbătoare creştină au putut întâmpina aşa cum se cuvine, cu multă bucurie în suflete, Naşterea Domnului.


Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)