Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Hramul Aşezământului Monahal Românesc din Budapesta
3
2
1
Hramul Aşezământului Monahal Românesc din Budapesta PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Luni, 07 Ianuarie 2013 21:55

      Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (7 ianuarie 2013) reprezintă şi hramul Aşezământului Monahal Românesc din Budapesta.
      Cu acest prilej, răspunzând invitaţiei adresate, la Capela Românească din Budapesta, în care funcţionează acest Aşezământ, a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, aflaţi în fruntea unui sobor format din Părintele Protosinghel David Pop, Superiorul Aşezământului, Părintele Marius Maghiaru, Protopopul Budapestei şi diaconi din cele două Eparhii menţionate.
     La slujbă au participat mai mulţi credincioşi, între care s-au numărat Domnul Alexandru Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta, Doamna Gabriela Matei, Directorul Institutului Cultural Român din Budapesta, Doamna Gabriela Elekeş, Preşedintele Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta şi soţia Ambasadorului Republicii Moldova.
     În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, aflat pentru prima dată la slujire în mijlocul comunităţii româneşti din Budapesta, a tâlcuit importanţa personalităţii şi rolului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în strânsă legătură cu Praznicul Botezului Domnului, dar a vorbit şi despre importanţa acestei comunităţi monahale româneşti, care promovează tradiţia monahală şi muzica psaltică în inima unei capitale europene, aducând laudă lui Dumnezeu şi multă mângâiere sufletească credincioşilor ortodocşi români aflaţi la muncă sau la studii în Budapesta şi familiarizaţi de acasă cu această tradiţie bisericească, dar şi românilor născuţi în aceste locuri.
     Aşezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” a luat fiinţă în urmă cu patru ani la Budapesta şi el a avut un rol foarte important în sprijinirea activităţii misionare a comunităţii româneşti care trăieşte în capitala Ungariei, prin prezenţa şi activitatea lui şi prin slujirile zilnice care au loc aici.
      În fiecare an, de la înfiinţare, la hramul Aşezământului, la invitaţia Chiriarhului locului, au avut loc evenimente bisericeşti deosebite, prin coliturghisirile săvârşite cu participarea unor Ierarhi din Romania (Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei) şi al unor grupuri corale sau coruri din eparhiile respective.
     Hramul Aşezământului Monahal Românesc de la Budapesta s-a finalizat printr-o agapă comună, la care au fost invitaţi toţi participanţii.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria





 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)