Construim Catedrala!


Apel pentru 1%

Pagina de Start Evenimente Știri Liturghie Arhierească la Aşezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Budapesta
3
2
1
Liturghie Arhierească la Aşezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Budapesta PDF Imprimare Email
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria   
Marţi, 08 Ianuarie 2013 19:55

      Aflat la Budapesta pentru hramul Aşezământului Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul”, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Chiriarhul locului şi la sărbătoarea Sfinţilor Cuvioşi Gheorghe Hozevitul şi Emilian Mărturisitorul (8 ianuarie 2013).
      Răspunsurile la strană au fost date de monahiile acestui Aşezământ Românesc din capitala Ungariei.
     Cele două slujiri liturgice (cea de la hramul Aşezământului, de Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi cea menţionată mai sus), făcute în duhul smerit al monahismului românesc, a exprimat comuniunea frăţească între cele două Eparhii şi a adus multă bucurie duhovnicească în sufletele tuturor participanţilor.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria



Ultima actualizare în Miercuri, 16 Ianuarie 2013 23:49
 

Vă recomandăm pentru o mai bună utilizare şi navigare unul dintre urmatoarele browsere: Firefox 10 | Chrome 17 | IE 9 | Safari 5. (Concept grafic: Arhid. Claudiu Ştefan Condurache)